E un tip de la BGS. Atâta-i! Un bodyguard atletic, nu gorilă din aia cu gât gros, cu priviri crunte. S-a trezit pe la cinci dimineaţa. Şi-a făcut cafea şi a pus-o în termos. Iese tiptil, ca să nu-şi trezească nevasta şi copilul, un ăla micu' de patru ani şi-un pic. De o lună de zile, de când au dat zăpezile astea, el n-a prea stat pe-acasă. I-a lăsat dormind şi i-a găsit dormind. În drum, ia şi un reporter în maşină. Aşa i-a spus şeful. E obişnuit cu asemenea tovărăşie.

Convoiul de jeepuri de la firma de pază BGS goneşte spre Lopătari, o comună de prin Munţii Buzăului. Pe lângă Vulcanii Noroioşi, acum înzăpeziţi. "Biţi, eşti aici?", se aude o voce în staţie, în toate maşinile. E şeful. "Da, chiar în spatele tău", hârâie Biţi de undeva din coloană. "OK. Simţeam eu o respiraţie proaspătă şi parfumată în ceafă..." Tânărul bodyguard râde.

Se linişteşte, bea o înghiţitură de cafea din termos. "Zilele trecute am fost cu ajutoare în Vrancea, începe el. Se mergea greu. Cam pe-acolo - arată cu capul în faţă, pe firul şoselei - era trasă pe dreapta o Wolă de la o firmă de deszăpezire. Stătea suspendată pe suporţi, pe cataligele alea de metal, şi roţile se învârteau de mama focului în gol. Ieşea o fumăraie ca la draci. Da, domnule! Mecanicul era în pauza de masă, mânca tocăniţă din borcan şi tura motorul în gol ca să ardă cota de motorină, să-şi facă numărul de kilometri la bord".

Totuşi, făcea omul ceva. Se învârtea ceva. În primele zile ale ninsorilor tânărul de la volan a văzut şi mai rău de-atât. Trebuia să ajungă într-un sat de pe lângă Râmnicu-Sărat, să ia de-acolo un băiat de şapte ani şi să-l ducă la spital, la operaţie. Erau mai mulţi voluntari de la BGS. În faţă mergea o maşină Hummer, de câteva tone, cu sute de cai putere. Un tanc pentru civili. Hummerul se izbea ca berbecul în zidul de zăpadă şi înainta în forţă până se bătucea zăpad