Producătorul american de software Adobe Systems a lansat versiunea pentru Apple iPad 2 a aplicaţiei de editat imagini Photoshop Touch, software disponibil până acum numai pe tablete ce rulează Android (cel puţin versiunea 3.1).
Această aplicaţie, care costă 9,99$ (7,5 euro), nu este însă compatibilă cu iPad 1. Deşi funcţiile oferite de Photoshop Touch reprezintă doar o fracţiune din ceea ce pune la dispoziţie omologul pentru sisteme desktop, aplicaţia le va permite utilizatorilor iPad să lucreze cu layere, să aplice o serie de filtre asupra imaginilor, să folosească instrumente automatizate de selecţie sau să modifice contrastul/ saturaţia/ culorile unei fotografii. Imaginile editate vor putea fi încărcate direct pe Facebook.
Photoshop Touch rulează numai pe iOS 5. Adobe intenţionează să lanseze o întreagă suită de aplicaţii pentru tableta iPad - inclusiv o aplicaţie vectorială - având ca model pachetul Creative Suite pentru desktop-uri.
Povestea Adobe Photoshop a început în 1987, când Thomas Knoll a dezvoltat un program de modificare a pixelilor unei fotografii, intitulat Disney. După ce a început să colaboreze cu fratele său John Knoll, cei doi au început să adauge instrumente care permiteau procesarea imaginilor digitale. În 1988 Adobe a luat decizia de a licenţia software-ul, numindu-l Photoshop.
Producătorul american de software Adobe Systems a lansat versiunea pentru Apple iPad 2 a aplicaţiei de editat imagini Photoshop Touch, software disponibil până acum numai pe tablete ce rulează Android (cel puţin versiunea 3.1).
Această aplicaţie, care costă 9,99$ (7,5 euro), nu este însă compatibilă cu iPad 1. Deşi funcţiile oferite de Photoshop Touch reprezintă doar o fracţiune din ceea ce pune la dispoziţie omologul pentru sisteme desktop, aplicaţia le va permite utilizatorilor iPad să lucreze cu layere, să aplice o serie de