Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Legea lustraţiei a fost adoptată. Vezi ce persoane nu mai pot fi numite în funcţii publice şi reacţia nervoasă a lui Ion Iliescu

Publicat in Romania Libera, marți 28 februarie 2012 · ·

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, legea lustraţiei, care impune restricţii ale unor drepturi pentru o perioadă de cinci ani persoanelor care au ocupat diverse funcţii în regimul comunist, relatează Mediafax.

Proiectul de lege a fost adoptat de plenul Camerei cu 167 "pentru" şi patru abţineri, în absenţa opoziţiei.

Comisiile parlamentare au întocmit, marţi dimineaţă, raportul la proiectul de lege, aceasta intrând în regim de urgenţă în dezbaterea plenului.

Comisiile juridică şi pentru drepturile omului au adoptat mai multe modificări la Legea lustraţiei, acestea definind mai clar persoanele care au făcut parte din regimul represiv comunist, pentru a se pune de acord cu Decizia Curţii Constituţionale, care a constatat neconstituţionalitatea unor articole din forma veche.

Proiectul prevede, printre altele, că vor fi lustrate persoanele care au avut funcţii politice de conducere retribuite de PCR, în aparatul central, regional, raional, al Partidului Muncitoresc Român, membrii şi membrii supleanţi ai Comitetului central al PCR, membri ai Consiliului de stat, de miniştri, directorii de editură.

La dezbaterile în plen, deputaţii au decis, la propunerea deputatului UDMR Mate Andras Levente, introducerea procurorilor comunişti în categoria personalelor lustrate.

"După 22 de ani, nu pot accepta ca un fost procuror comunist care a făcut poliţie politică, care a persecutat oameni până în '89 să poată accede în Parlament, să fie miniştri sau să conducă consilii judeţene, consilii locale", a afirmat Mate Andras Levente, adăugând că face această propunere pentru că nu poate să reziste rugăminţilor în genunchi ale unui domn condamnat pe nedrept şi a stat 8 ani în închisoare.

Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a propus, la rândul său, să fie scoşi din legea lustraţiei cei care au făcut parte din conducerea UTC. Mate Andras Levente a sp

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea află azi dacă iese din închisoare. Instanța supermă, așteptată să se pronunțe asupra cererii de revizuire în dosarul Gala Bute

HotNews acum o ora
Fostul ministru al turismului Elena așteaptă joi ca magistrații de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) să aprobe cererea sa de revizuire a pedepsei formulată în dosarul Gala Bute. Pe 12 noiembrie, un complet de cinci judecători de la Insta

Premierul Republicii Moldova cere instituirea stării de urgență pentru 60 de zile, din cauza situației energetice a țării

Ziare.com acum o ora
Premierul Dorin Recean va merge joi în Parlamentul de la Chişinău pentru a cere instituirea stării de urgenţă în sectorul energetic pe o durată de 60 de zile. Această decizie vine în contextul în care tranzitul gazelor ruseşti prin Ucraina urmează s

Consiliul JAI decide astăzi dacă România va intra în Schengen terestru

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, participă, joi, la sesiunea Afaceri Interne a Consiliului JAI, care va loc la Bruxelles, Belgia, unde se va discuta adoptarea deciziei Consiliului de stabilire a datei pentru eliminarea controalelor asu

Elon Musk, avere istorică: Prima persoană din lume cu peste 400 de miliarde de dolari, grație succesului SpaceX și victoriei lui Donald Trump

HotNews acum 2 ore
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, potrivit Bloomberg, citată de News.ro.

POLITICO: Emmanuel Macron şi Donald Tusk discută joi despre trimiterea de trupe străine în Ucraina după încheierea războiului

News.ro acum 4 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron va discuta cu premierul polonez Donald Tusk despre desfăşurarea unei forţe postbelice de menţinere a păcii în Ucraina atunci când cei doi se vor întâlni joi, la Varşovia, au declarat pentru POLITICO un diplomat a

Orban afirmă că Zelenski a „respins” propunerea de încetare a focului de Crăciun

Mediafax acum 18 minute
„La sfârşitul preşedinţiei ungare a UE, am făcut noi eforturi pentru pace. Am propus o încetare a focului de Crăciun şi un schimb de prizonieri pe scară largă”, a scris Orban pe X, adăugând că a fost „trist” că Zelenski a „respins şi a exclus în mod

40 de colete de articole pirotehnice, confiscate de polițiști! Acestea urmau să ajungă în mai multe județe, printre care și Constanța

Ziua Constanta acum 2 ore
La data de 11 decembrie a.c., acționând în baza Planului de acțiune „PIROTEHNIC 2024” și în urma activităților investigativ operative desfășurate, polițiștii Serviciului, Arme Explozivi și Substanțe Periculoase Ilfov au efectuat un control la sediul

Ucraina - Bilanţul victimelor atacului rusesc asupra Zaporojie creşte la zece

News.ro acum o ora
Bilanţul atacului rusesc de marţi asupra oraşului Zaporojie din sudul Ucrainei a crescut la zece morţi, după ce a fost găsit cadavrul unei femei, a anunţat joi guvernatorul local, scrie AFP. O persoană se află încă sub dărâmături, a adăugat această

Horoscop pentru joi, 12 decembrie 2024! Se anunță o zi cu stări contradictorii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Ziua este favorabila cumpărăturilor, cadourilor sau discutiilor legate de veniturile tale din activitatea desfasurata la un loc de munca. Vestile despre salarizare sau conditii de munca sunt neplăcute deocamdata, insa ai rabdare si incredere

Prognoza meteo joi, 12 decembrie. Vreme închisă şi precipitaţii uşoare. Unde sunt anunţate ninsori

Adevarul acum 3 ore
Vremea va fi predominant închisă în cea mai mare parte a ţării, cu temperaturi cuprinse între -1 şi 9 grade Celsius şi ninsori slabe în zonele montane.

Vremea

București
acum

joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/5°
dum.

2°/6°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-4°/3°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/5°