Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Au început protestele în port

Publicat in Romania Libera, marți 28 februarie 2012 · ·

Peste 150 de sindicalişti s-au adunat ieri dimineaţă în faţa sediului Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa (CNAPMC) pentru a-şi manifesta nemulţumirile vizavi de nerespectarea prevederilor contractului colectiv de muncă, a regulamentului intern prin care a fost stabilit programul de lucru şi nu în ultimul rând faţă de introducerea taxei de intrare în port pentru angajaţi.

În plus, oamenii nu sunt de acord cu deciziile directorului general al companiei, Aurelian Andrei Popa, pe care‑l acuză de o serie de abuzuri şi căruia îi cer demisia. „Nu vrem «eficienţă» de tip Minmetal sau Chimpex", „Noul regulament intern - Unealtă a terorii", „Stop abuzurilor", „Demisia", „Stop încercărilor de intimidare - Nu ne mai înjosiţi!", „Stop conducerii de tip KGB!", acestea au fost doar câteva dintre lozincile scandate de salariaţi.

Acţiunea se va extinde

Dacă în prima zi nu au pichetat decât angajaţii care se aflau în afara programului de lucru, se pare că protestele vor lua amploare zilele următoare. Imediat după această manifestare, Federaţia Naţională a Sindicatelor Portuare i-a chemat la apel pe toţi liderii de pe platformele portuare, pentru a analiza situaţia şi a le cere să fie solidari cu colegii de la Compania Naţională Administraţia Porturilor Martime Constanţa (CN APMC). Asta ar însemna că până la data de 9 martie, în jur de 1.000 de oameni vor ieşi zilnic în stradă pentru a-şi manifesta nemulţumirile.

„Deocamdată, a fost doar o simplă pichetare. Acţiunea se va extinde, însă, la nivelul portului, pentru că CNAPMC a hotărât în cadrul consiliului de administraţie ca toţi salariaţii care lucrează pe raza portului să plătească o taxă de intrare în port, în valoare de 200 de lei, de care oamenii nici nu vor să audă. În plus, noi avem o hotărâre judecătorească, în care este specificat foarte clar că intrarea salariaţilor este

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat în la Schengen. Sorin Grindeanu explică ce se va întâmpla cu transportatorii, pe calea rutieră și ferată, din 1 ianuarie 2025

Libertatea acum 2 ore
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a explicat, joi, ce se va întâmpla cu transportatorii rutieri, cu circulația trenurilor și la vamă, din 1 ianuarie 2025, atunci când România va adera pe deplin la spațiul Schengen.

Cinci militari români au fost răniţi în poligonul Goranu

Mediafax acum 34 minute
Cinci militari români au fost răniţi în poligonul Goranu din judeţul Vâlcea. Incidentul a avut loc joi. Cei cinci confecţionau dispozitive de aprindere pirotehnică cu exploziv real.

BREAKING | Elena Udrea rămâne în închisoare

Wall-Street.ro acum 53 minute
Magistrații au decis respingerea cererii de eliberare a Elenei Udrea din închisoare, ea ispășind o pedeapsă de 6 ani de închisoare. Știre în actualizare Înalta Curte de Casație și Justiție era așteptată să se pronunțe astăzi cu privire la revizuirea

Cod galben de vânt puternic şi zăpadă viscolită în mai multe zone din țară. HARTA zonelor afectate

HotNews acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, mai multe atenţionări Cod galben de intensificări ale vântului şi zăpadă viscolită. Mai multe zone din Moldova, Dobrogea, Oltenia, Transilvania şi Muntenia sunt vizate de alerta transmisă de speci

MedLife inaugurează Spitalul Medici’s la Timişoara cu o investiţie de peste 25 milioane de euro: „Probabil, este cel mai modern spital privat din România”

News.ro acum 48 minute
MedLife, cea mai mare reţea de servicii medicale private din România, anunţă deschiderea oficială a Spitalului Medici’s, o unitate multidisciplinară ce aduce medicina privată la un nou nivel de performanţă. Cu o investiţie impresionantă de peste 25

(P) Kaizen Gaming: În prima linie a acțiunii din fotbal, prin parteneriatul recent cu UEFA Europa League și UEFA Conference League

Cancan acum 2 ore
Sponsorul oficial al UEFA Europa League și UEFA Conference League sărbătorește noul început al fotbalului european! UEFA Europa League și UEFA Conference League sunt în plină desfășurare și câteva meciuri fantastice deja au avut loc, acțiunea deveni

VIDEO În aprilie 2023, Călin Georgescu numea spațiul Schengen „temnița cea mai temătoare” și „o scenă unde toți sunt spălați pe creier”

HotNews acum 2 ore
Călin Georgescu spunea, în 2023, că România nu a intrat în Schengen „datorită oamenilor liberi din această țară”: „Pentru mine este o onoare că nu am intrat în Schengen”. „Intrarea în Schengen înseamnă să fii pe o scenă unde toți sunt spălați pe cr

ULTIMA ORĂ Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”

Gazeta Sporturilor acum 40 minute
Veste proastă pentru Elena Udrea (50 de ani). Curtea Supremă a respins cererea de revizuire a condamnării în dosarul „Gala Bute”. Așadar, aceasta rămâne în închisoare în urma deciziei Instanței Supreme. minuta

Cine este câștigătorul marelui premiu la Loto 6/49. Norocosul a mai obținut în trecut inclusiv o mașină

HotNews acum 3 ore
Marele premiu pus în joc la Loto 6/49 a fost câștigat duminică, 8 decembrie, de către un bărbat de 46 de ani, din Iași, care este instalator, conform Loteriei Române. Biletul cu care Visarion-Virgil Cordunianu a reușit să câștige peste 325.000 de e

Reacțiile politicienilor români după aderarea la spațiul Schengen terestru: „Un gest de dreptate”

HotNews acum 2 ore
Mai mulți politicieni au reacționat, joi, și au salutat aderarea deplină a României la spațiul Schengen ca „un gest de dreptate” și „o decizie meritată” „România a îndeplinit condițiile tehnice de 12 ani să intre în Schengen! Votul de azi e un gest

Vremea

București
acum

joi

2°/8°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/6°