Preţurile prăjiturilor şi produselor de patiserie vor fi mai mari cu circa 5% din luna martie, ca urmare a scumpirii ouălor din ultima săptămână, a declarat agenţiei MEDIAFAX Roza Victoria, directorul economic al lanţului de cofetării Ana Pan, deţinut de omul de afaceri George Copos.
"Oul este un produs de bază în cofetărie şi patiserie şi orice majorare importantă a preţului acestuia conduce la scumpirea prăjiturilor", a spus Roza Victoria.
Ea a adăugat că, din acest motiv, preţurile produselor de cofetărie şi patiserie vor creşte cu circa 5% începând cu luna martie.
Potrivit patronatului din domeniul creşterii păsărilor, preţurile ouălor de găină au crescut cu 50% în această săptămână, ca urmare a intrării în vigoare a unei prevederi a Uniunii Europene prin care crescătorii nu mai pot vinde ouă până nu modernizează cuştile găinilor. În aceste condiţii, oferta a scăzut puternic şi, în consecinţă, preţurile au crescut.
Lanţul Ana Pan, în care se găsesc peste 300 specialităţi de cofetărie, patiserie şi panificatie, a înregistrat anul trecut scăderi ale vânzărilor cu 7%.
"Toate specialităţile au avut scăderi de vânzări faţă de anul 2010, din cauza condiţiilor economice", a mai spus Roza Victoria.
Preţurile prăjiturilor şi produselor de patiserie vor fi mai mari cu circa 5% din luna martie, ca urmare a scumpirii ouălor din ultima săptămână, a declarat agenţiei MEDIAFAX Roza Victoria, directorul economic al lanţului de cofetării Ana Pan, deţinut de omul de afaceri George Copos.
"Oul este un produs de bază în cofetărie şi patiserie şi orice majorare importantă a preţului acestuia conduce la scumpirea prăjiturilor", a spus Roza Victoria.
Ea a adăugat că, din acest motiv, preţurile produselor de cofetărie şi patiserie vor creşte cu circa 5% începând cu luna martie.
Potrivit patronatului din domeniul creşterii păsăr