Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a admis, marţi, cererea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie de percheziţie, reţinere şi arestare preventivă a judecătoarei Maria David, de la Secţia civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, potrivit unui comunicat postat marţi pe site-ul CSM.
Surse judiciare au precizat că judecătoarea ar fi pretins bani de la un denunțător pentru a-i obține o sentință favorabilă într-un dosar de la o altă instanță.Judecătoarea de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aflată acum în cercetări la DNA pentru trafic de influenţă, a ajuns la Bucureşti de la Curtea de Apel Ploieşti.