Se pare că de când sunt studentă nu reușesc să fiu la curent decât cu ceea ce se întâmplă la facultate, la sala de lectură și la bibliotecă. În rest, sufăr de pană de curent.
A fi aerian este singura modalitate prin care poţi răzbi în viaţă, dacă nu poţi suporta să fii mereu lovit de nefericirea altora.
Parcă este aproape ilogic să te apuci să lupti pentru a-i ajuta pe alţii, deoarece nu ai aduce decât o schimbare de 0,…0001% în lumea în care trăiești și nu ar mai rămâne destulă energie pentru a lupta pentru tine. Totuși, faptul că refuzi să te implici și că din când în când mai lași să cadă în mâna vreunui cerșetor 50 de bani, nu te diferenţiază deloc de cei pe care îi arăţi cu degetul.
Degeaba creezi povești în căpșorul tău în care te pui în poziţia președintelui. Degeaba începi să zâmbești singur la uralele din partea multimii ce-ţi răsună în minte pentru că, sigur, tu nu ai fi ca el, tu ai schimba lumea și ai curăţa-o de rău. Şi apoi rămâi cu o ciudată multumire interioară uitând că, în viaţa reală, ar mai fi fericirea ta și a familiei tale, a unchilor tăi, a mătușilor tale, a bunicilor tăi, a prietenilor tăi, a prietenilor prietenilor tăi, a foștilor colegi de liceu, a profesoarei preferate, a lui Rick, căţelul care a murit de cancer și de banii ce i-ai dona pentru un studiu de cercetare pentru ca alţi câini să nu mai moară de aceeași boală cruntă etc.
Singurele informaţii pe care le deţin și care nu mă vizează în mod direct sunt cele pe care le culeg de la TV, din știrile care mi se perindă prin faţa ochilor cât timp îmi beau cafeaua pe la 6 și ceva dimineaţa.
M-au șocat imaginile pe care le-am văzut. Am plâns când am văzut bătrâni plângând de necaz. Dar doar la atât am rămas: am plâns și apoi am plecat la facultate, am fost la cursuri, am mâncat covrigi, am învăţat și am râs alături de colegii mei, conștientă fiind de faptul că
