La începutul fiecărui an investitorii în acţiuni de pe bursă aleargă după titlurile companiilor care oferă dividende mai ceva ca un sportiv la 100 de metri garduri.

Companiile se întrec în dividende care oferă randamente peste dobânda bancară, ba la unele dividendul ajunge şi la 15% sau 30% din preţul acţiunilor, dar investitorii tot nu sunt mulţumiţi şi încearcă să urce ştacheta mai sus.

Asta deşi în esenţă distribuirea de cash din profit către acţionari nu are nicio influenţă asupra randamentului obţinut de investitor pentru că după trecerea datei de dividend preţul acţiunii se corectează cu valoarea dividendului şi la sfârşit investitorul rămâne cu câţiva bani în portofel şi cu o acţiune pe bursă care valorează mai puţin.

De exemplu, dacă SIF Muntenia va distribui dividendul propus, de 0,081 lei/titlu, după încasarea lui de către acţionari preţul în piaţă al acţiunilor se va diminua cu 0,081 lei.

Mai mult, din cauza presiunii mari la cumpărare pe titlurile care oferă dividende importante cine cumpără acţiuni pentru a "profita" de ele are şanse mari să iasă în pierdere pentru că există riscul ca acţiunile companiei să se corecteze după dividend mai mult decât valoarea cash-ului pe care-l primeşte din această operaţiune.

Acţionarii care nu au nevoie de cash şi reinvestesc banii înapoi în acţiuni sunt "victime colaterale" în acest război al distribuirii de cash, în condiţiile în care câştigul din dividende este dublu impozitat, iar de la 16% impozit pe profit, profitul repartizat dividendelor ajunge să fie impozitat cu aproape 30%.

Dacă doresc o rentă anuală din acţiunile lor de pe bursă, investorii ar putea la fel de bine să vândă o parte din acţiuni, iar efectul ar fi acelaşi. Să luăm cazul Azomureş Târgu-Mureş (AZO) de exemplu, o acţiune care şi acum este ignorată de mulţi investitori pentru că nu împarte profiturile record obţin