Generatii intregi de medici de diferite specializari au incercat sa gaseasca un leac pentru inima franta, fara succes insa, desi problema e veche de cand lumea. Americanii sustin insa ca au gasit o solutie.
Potrivit cercetatorilor de la Universitatea California, un tratamemt cu paracetamol, timp de 3 saptamani, amelioreaza suferinta, relateaza Daily Mail.
Studiile anterioare au aratat ca o inima franta doare la propriu, deoarece "durerea emotionala" este procesata in aceeasi regiune a creierului cu cea fizica. Iar o durere trebuie sa aiba si un tratament, asa au gandit cei care au realizat cercetarea.
In cadrul acesteia, unui lot de subiecti i s-a administrat fie Tylenol (denumirea paracetamolului peste ocean), fie placebo, intr-o cura care a tinut 3 saptamani, doua pilule pe zi.
S-a descoperit ca in urma "tratamentului", cei care luasera calmantul s-au simtit mult mai bine, desi nu stiau ce li se administrase.
S-a mai descoperit ca acesta functioneaza si in ameliorarea suferintei provocate de o respingere intr-un cadru social - situatie testata de asemenea in cadrul studiului - , insa oamenii de stiinta ne sfatuiesc sa nu calmam o astfel de "durere" cu paracetamol, pentru ca este necesar sa invatam din experienta, pentru a nu o repeta.
Generatii intregi de medici de diferite specializari au incercat sa gaseasca un leac pentru inima franta, fara succes insa, desi problema e veche de cand lumea. Americanii sustin insa ca au gasit o solutie.
Potrivit cercetatorilor de la Universitatea California, un tratamemt cu paracetamol, timp de 3 saptamani, amelioreaza suferinta, relateaza Daily Mail.
Studiile anterioare au aratat ca o inima franta doare la propriu, deoarece "durerea emotionala" este procesata in aceeasi regiune a creierului cu cea fizica. Iar o durere trebuie sa