Trece timpul, cuvintele se șterg.
Sau mai bine nu.
Nu, cuvintele sunt luate doar dintr-o parte și târâte cu forța într-o alta, într-o formă în care trebuie să se obișnuiască, din nou și din nou, până devin molatece ca lava și luminate ca oțelul. Atenție la frica de a le pierde, precum gălbenușul la strecurare! Eh, de pierdut nu prea se pierd, mai mult se ciobesc la colțuri până ajung să-nsemne altceva.
Regimentul de cuvinte se ține eroic pe linia de plutire, chiar dacă a avut probleme cu disciplina încă de la înființare. S-a raportat că plutonul nu cunoaște bine baremele impuse de literatura dictatorială, a paginilor îngălbenite din demultul uitat joc cu emisfera stângă. Cuvintele se luptau din greu cu directivele anti-inovație și al conservării formei. Se limitează să se transforme și să se înlocuiască nociv cu imagini alterate bachic și oral, cu jaluzele trase, în camere obscure.
Le-a fost sugerat de autorități mai mari, să se separe unele de altele, pentru bunul și domolul mers al… lucrurilor. Nu de multe ori, s-au autodesființat, precum un regiment cu onoare și articulare. Poate nu au stat tot timpul drepți la apelul de dimineață, dar curajul în luptă nu și l-au pierdut. Ba chiar, și-au mărit brigada cu cinism și sarcasm de autobază, încât înfruntă criticile și baremele cu tot la fel de puțină seriozitate. Controversa ține loc de ultima masă de seară, pentru care nu își iau armurile sclipitoare și neologismele, ci doar infanteriștii demn de pus în fraze lungi, greoaie și anevoioase.
De ceva timp, războiul a contractat batalionul pe diverse fronturi, încât directivele tehnice trebuiesc ascultate, dar adaptate la ritmul propriu. Sunt renumiți pentru răsunet și intervenție. Până la epuizare, adorm pe orice câmp lexical posibil, cu riscul de a să își da busola peste cap și de a se rătăci departe de lumina îndrumării.
Au declarat
