Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profesorul Dănişor, noul rector al Universităţii din Craiova

Publicat in GAZETA de SUD, marți 28 februarie 2012 ·

Profesorul universitar dr. Dan Claudiu Dănişor este noul rector al Universităţii din Craiova. El a câştigat aseară alegerile, obţinând 505 voturi, faţă de 362 de voturi, câte a obţinut contracandidatul său, profesorul universitar dr. Nicu Panea.

La vot au participat 879 de alegători, cu patru mai mulți decât la turul precedent“, a declarat conf. dr. ing. Niculae Boteanu, preşedintele Biroului Electoral al Universităţii din Craiova.

Durata mandatului de rector este de patru ani. Conform cartei universitare, mandatul poate fi înnoit cel mult o dată, în urma unei noi desemnări.

O persoană nu poate fi rector al Universităţii din Craiova mai mult de opt ani, indiferent de perioada în care s-au derulat mandatele şi de întreruperile acestora.

Cine este prof. univ. dr. Dan Claudiu Dănişor

Născut pe 23 aprilie 1968, Dan Claudiu Dănişor este absolvent al Facultăţii de Drept din Universitatea din Bucureşti. La examenul de licenţă, pe care l-a susţinut în 1991, s-a prezentat cu lucrarea „Concepții antice privind relația stat-individ“, sub îndrumarea prof. univ. dr. Nicolae Popa. În perioada 1993-1996, acesta a urmat cursuri de doctorat la Universitatea din Craiova (în iunie 1996 a susținut teza cu titlul „Mandatul în dreptul public și în dreptul privat“). În paralel a urmat o serie de stagii de perfecţionare la Universitatea din Liège (unde a obţinut o Bursă de cercetare din partea guvernului belgian), la Universitatea Bourgogne din Dijon, Franţa, şi la Universitatea Robert Schuman din Strasbourg.

Decanul Facultăţii de Drept din 2008

Cariera universitară a început-o în anul 1992, ca preparator la Facultatea de Drept, pentru ca 12 ani mai târziu să obţină titlul de profesor universitar în cadrul aceleiaşi facultăţi. În perioada 2000-2004, a fost prodecanul Facultăţii de Drept, iar în perioada 2004 - 2008, secretarul știinţific al Se

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 42 minute
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Titularizarea 2025. Aproape 40.000 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă. Lista posturilor vacante, sub semnul întrebării

Adevarul acum 56 minute
Aproape 40.000 candidați care au trecut cu bine inspecția/proba practică sunt așteptați marți, 15 iulie 2025, să susțină proba scrisă a concursului de Titularizare 2025. Este vara în care lista posturilor vacante este mai incertă ca niciodată.

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 6 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 45 minute
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

ULTIMA ORĂ „Foarte nemulțumit” de Putin, Trump amenință Rusia cu „tarife severe” dacă nu ajunge la un acord cu Ucraina și a dat un termen

HotNews acum 51 minute
Președintele american Donald Trump a declarat luni că Statele Unite vor impune „tarife foarte severe” Rusiei, în 50 de zile, dacă nu se va ajunge la un acord care să pună capăt războiului din Ucraina, relatează Reuters, Sky News și The Guardian. Ală

Şapte persoane, reţinute după un scandal care a avut loc pe o stradă din orașul Ucricani

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şapte persoane au fost reţinute de către poliţiştii din judeţul Hunedoara, după un scandal care a avut loc pe o stradă din Uricani. Acestea sunt cercetate pentru încăierare şi tulburarea ordinii şi l

George Simion: „Aveți în acest guvern care taie de la mame, de la studenți, de la pensionari, cinci vicepremieri”

Adevarul acum o ora
Liderul AUR, George Simion, a criticat luni, 14 iulie, în Parlament, Guvernul Bolojan, împotriva căruia partidul său a inițiat moțiunea de cenzură intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată”, repetând de câteva or

Uniunea Europeană prezintă o listă de posibile măsuri în valoare de 72 de miliarde de euro, dacă SUA aplică taxe de 30%

Mediafax acum 42 minute
Comisia Europeană a prezentat luni statelor membre ale Uniunii Europene o listă care cuprinde posibile reacții în valoare totală de 72 de miliarde de euro. Acestea ar putea fi aplicate dacă Statele Unite decid să impună taxe vamale de 30% pentru pro

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 2 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Scandal cu bâte și cuțite între două familii, în fața Spitalului Universitar din București. Șase persoane au fost arestate, alte 18 au fost amendate

HotNews acum 3 ore
Șase persoane au fost arestate preventiv în urma unui conflict izbucnit între membrii a două familii care s-au încăierat în fața Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, din Sectorul 5. Pentru aplanarea conflictului, au intervenit inclusiv luptă

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/36°
mar.

21°/35°
mie.

21°/36°
joi

22°/32°
Iasi
acum

28°
lun.

18°/33°
mar.

19°/34°
mie.

18°/33°
joi

18°/26°
Constanta
acum

29°
lun.

20°/33°
mar.

20°/29°
mie.

23°/29°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
lun.

17°/29°
mar.

16°/31°
mie.

16°/29°
joi

15°/23°
Timisoara
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

19°/34°
mie.

20°/32°
joi

15°/28°