Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Miracolul vieţii a scăpat-o de interdicţii Reţinuţi iniţial pentru înşelăciune şi uz de fals, liberi să se plimbe prin Constanţa

Publicat in Ziua Constanta, marți 28 februarie 2012 ·

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune şi uz de fals

Cele opt persoane reţinute de poliţişti pe bază de ordonanţă, la finele celor nouă percheziţii domiciliare derulate joi, 23 februarie, sunt libere. Acestea şi-au petrecut 24 de ore în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Poliţiei Judeţului Constanţa, bănuite fiind că au contractat mai multe credite bancare cu ajutorul unor acte false, iar în prezent nu pot părăsi Constanţa. De aceeaşi pedeapsă „beneficiază", tot în cadrul aceluiaşi dosar, alte trei persoane, iar o altă femeie care a născut zilele trecute se bucură de libertate totală, însă este şi ea cercetată în această cauză.

În total, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au în colimator 12 persoane. Oficialii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au arătat că, cele nouă percheziţii din data de 23 februarie au vizat identificarea de documente şi instrumente de falsificare ce au stat la baza încheierii în fals a unor contracte în vederea obţinerii a unor împrumuturi de la diferite unităţi bancare din Constanţa şi Tulcea. „În urma activităţilor specifice de investigare şi a probatoriului administrat, opt persoane cu vârste cuprinse între 30 şi 45 de ani, din localitatea Valu lui Traian şi municipiul Constanţa, au fost reţinute de poliţişti pe bază de ordonanţă, urmând a fi prezentate ulterior procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, în vederea sesizării instanţei de judecată pentru a se dispune faţă de acestea măsura arestării preventive. Prejudiciul cauzat până la acest moment se ridică la valoarea de 300.000 de euro", conform IPJ Constanţa. Amintim că potrivit unor surse judiciare, Ivanciu C., de 49 de ani, din Valu lui Traian, Gemile I., de 52 de ani, Ali I., de 59 de ani, cu Nedret D., de 46 de ani, Sevda

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat și terestru în Schengen. Ce spun transportatorii despre asta

HotNews acum 2 ore
Așteptăm această decizie de 13 ani și 9 luni, spune într-o dicuție cu HotNews Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Dinescu a făcut și calculele legate de pierderile pe care le-au înre

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 52 minute
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum 31 minute
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Aproape 70 milioane de euro, cheltuiți de Rusia pentru propagandă în România și Bulgaria, spun experți în securitate

Ziare.com acum o ora
Un grup de experți în securitate cibernetică din Bulgaria spun că Rusia a cheltuit 69 milioane de euro pentru a influența opinia publică din țară, dar și din România. Pentru a promova extrema dreaptă din cele două țări NATO, Kremlinul ar fi derulat

Fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru luare de mită

Ziua Constanta acum 38 minute
Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită, ca medic, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri

Trump, desemnat ”personalitatea anului” 2024 de către revista Time

News.ro acum o ora
Preşedintele ales al Statelor Unite Donald Trump a fost desemnat joi ”personalitatea anului” ("person of the year") de către prestigioasa revistă americană Time. Săptămânalul salută o ”revenire politică uluitoare” a fostului preşedinte, reales la co

Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Veste proastă pentru Elena Udrea (50 de ani). Curtea Supremă a respins cererea de revizuire a condamnării în dosarul „Gala Bute”. Așadar, aceasta rămâne în închisoare în urma deciziei Instanței Supreme. minuta

Timişoara: Un bărbat ameninţă că se aruncă de pe o macara, în apropierea Spitalului Judeţean FOTO-VIDEO

News.ro acum o ora
Un bărbat de 47 de ani s-a urcat pe o macara aflată lângă Spitalul Judeţean Timişoara şi ameninţă că se aruncă de la înălţime. La faţa locului, au sosit echipaje de la Poliţie şi Pompieri. ”Astăzi, în jurul orei 14:50, poliţiştii Secţiei 2 Urbană Ti

„Nu suntem pregătiţi pentru ceea ce ne aşteaptă în patru-cinci ani”, avertizează secretarul general al NATO Mark Rutte

News.ro acum 47 minute
Şeful NATO, Mark Rutte, a avertizat joi că alianţa nu este pregătită pentru ameninţările cu care se va confrunta din partea Rusiei în următorii ani şi că este timpul să treacă la o mentalitate de război, inclusiv sporind cheltuielile pentru apărare,

Biden graţiază 39 de condamnaţi şi comută 1.500 de pedepse

News.ro acum 40 minute
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden anunţă joi că a acordat 39 de graţieri şi că a comutat pedepsele a aproape 1.500 de persoane, relatează AFP. ”Graţiez 39 de persoane care au dat dovadă de o reabilitare reuşită”, a anunţat într-un comunic

Vremea

București
acum

joi

2°/8°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/7°