Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Daniela Gyorfi şi-a arătat bandajele de la operaţia de mărire a sânilor în direct la CANCAN TV! "Uite, nu îmi supurează!"

Publicat in Cancan, marți 28 februarie 2012 ·

Cântăreaţa a ajuns de trei ori la bisturiu, iar cel mai recent ghinion al Danielei a apărut acum două săptămâni, când a fost nevoită să facă efort, deşi abia se operase.

"Nu am fost prima persoană publică din România care a făcut operaţie, dar sunt prima care a recunoscut. La a doua operaţie am vrut să mi le pun sub muşchi, mai ales după ce pierdusem trei sarcini. Am avut o problemă şi l-am operat, nu că mi-a căzut. Dacă faci un copil, mai ţi se lasă un sân, acum îi am pe rotund şi implantul e un pic mai mare. Nu am cicatrici, pentru că toate operaţiile au fost făcute pe la mamelon. Îi spuneam doctorului să îmi dea cu ceva în cap, să nu simt nimic. George este un pic distrus şi nervos. Mai are de aşteptat până se va bucura de ei", a explicat cântăreaţa la CANCAN TV, la Kanal D.

În culisele emisiunii, Daniela s-a întreţinut cu Nicoleta Luciu, proaspătă beneficiară şi ea a operaţiei de mărire a sânilor.

"Pe Nicoleta Luciu nimic nu o doare şi nu o scarpină. O să vezi că şi tu, care nu le ai sub muşchi, o să trebuiască să ţi le înlocuieşti", i-a transmis Daniela Andreei Mantea. Cum a ajuns Daniela prima oară la bisturiu

"În liceu aveam sâni, dar am avut un ghinion când m-am epilat şi am făcut un fel de furunculi la subraţ, de la ceară. Am fost tăiată de foarte multe ori din cauza asta şi, din cauza anesteziilor şi înţepăturilor, mi s-au lăsat sânii", a explicat Daniela, care a lămurit şi cât a plătit ca să aibă sâni mai mari.

"Am plătit de fiecare dată în jur de 4.000 de euro, pentru că doresc să îmi pun proteze de calitate. Dacă dai 3 lei, atât te ţine. Mulţumesc că mama a înţeles şi că George a înţeles şi el că e vorba de probleme de sănătate acum, ultima oară. Nu vreau să pozez pentru reviste", a mărturisit cântăreaţa. Ca să demonstreze că operaţia la sâni a fost un succes, Daniela Gyorfi s-a dezbrăcat în direct!

Ca s

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 3 ore
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 3 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Victor Negrescu:”Propun să existe un al patrulea pachet de MĂSURI axat pe simplificare și accesarea oportunităților europene”

Gandul acum 20 minute
Victor Negrescu propune un al patrulea pachet de măsuri axat pe simplificare și accesarea oportunităților europene. Acesta consideră că România are nevoie de un stat puternic, eficient și modernizat. „România are nevoie de un stat puternic, dar efic

Paul Stănescu cere protejarea pensionarilor: „Trebuie să discutăm cine și cât duce povara reducerii deficitului”

Adevarul acum 2 ore
Secretarul General al PSD, Paul Stănescu, a reacționat după ce premierul Ilie Bolojan a prezentat al doilea pachet de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, spunând că trebuie stabilit în Coaliție cine și cât trebuie să ducă din povara austeri

Tensiuni în PSD cu privire la guvernare. Primarul Buzăului, Constantin Toma: Sorin Grindeanu păstrează PSD la guvernare pentru el şi 5 - 6 oameni

Ziarul Financiar acum 50 minute
Sorin Grindeanu păstrează PSD la guvernare pentru el şi 5 - 6 oameni, declară Constantin Toma la Digi 24. Primarul Buzăului este de părere că Grindeanu nu mai este credibil şi ar trebui să plece din funcţie. „Nu vreau ieşirea de la guvernare şi am s

Știri România Primar de comună, condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale

Ziua Constanta acum 22 minute
Primarul comunei prahovene Ciorani, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, instanța de fond stabilind că pedeapsa va fi executată în regim de detenție. Potrivit portalului ins

Ce a răspuns vicepremierul Dragoş Anastasiu, întrebat dacă se simte Elon Musk de România

HotNews acum 2 ore
Dragoş Anastasiu, vicepremierul care se ocupă de reforma administraţiei publice, a declarat sâmbătă că nu se simte „Elon Musk de România”, dar că şi-ar dori să fie la fel de înstărit precum miliardul american. „Mi-ar plăcea să fiu atât de bogat. Nu

Tragedie la 2 Mai. Un bărbat a murit după ce a căzut de pe placa de surfing în mare

Adevarul acum o ora
Un bărbat de 55 de ani a murit înecat, sâmbătă, 12 iulie, după ce a căzut de pe placa pentru surfing în apa Mării Negre, în localitatea 2 Mai.

Adriana, o mamă a doi copii mici a fost găsită MOARTĂ într-un apartament din Hunedoara. Soțul tinerei a fost arestat

Gandul acum 4 ore
O crimă înfiorătoare a avut loc într-un apartament din municipiul Hunedoara. Mama unui copil de numai un an și a unei alte fetițe a fost ucisă în bătaie chiar de soțul ei. Individul a fost reținut pentru 24 de ore, apoi arestat preventiv pentru omor

Ce spune Ciprian Ciucu, primarului Sectorului 6, despre o candidatură la Primăria Capitalei: Am emoţii, sper să am partidul cu mine. Partidul are nevoie de o conducere care să se adapteze vremurilor

Ziarul Financiar acum o ora
Întrebat dacă eventuala vicepreşedinţie a PNL ar fi un prim pas către o candidatură la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu recunoaşte că are emoţii şi că speră să aibă partidul alături. „Evident că un astfel de vot din partea partidului este important

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

28°
sâm.

15°/29°
dum.

18°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/23°
dum.

16°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°