Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preşedintele Libanului, la Bucureşti

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 28 februarie 2012 ·

Michel Sleiman are programate, azi, convorbiri cu preşedintele Băsescu şi va participa, mâine, la lucrările Forumului de Afaceri România-Liban.

Preşedintele Libanului, Michel Sleiman, efectuează o vizită oficială la Bucureşti, în perioada 27-29 februarie, potrivit unui comunicat al Preşedinţiei României.

Sleiman şi omologul său român, Traian Băsescu, vor aborda teme de actualitate aflate pe agenda bilaterală şi internaţională, cu accent pe dezvoltarea cooperării dintre cele două ţări în sectoare economice de interes comun. Michel Sleiman va mai avea întâlniri cu premierul Mihai Răzvan Ungureanu, cu ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, precum şi cu preşedintele Senatului, Vasile Blaga.

Însoţit de bancheri şi oameni de afaceri

Preşedintele Michel Sleiman este însoţit de miniştri din domeniul economic, importanţi bancheri şi oameni de afaceri. Întreaga delegaţie va lua parte, mâine, la lucrările Forumul de Afaceri România - Liban, organizat la Palatul Camerei de Comerţ şi Industrie a României. În cadrul Forumului vor avea loc, după un prânz de lucru, întâlniri bilaterale între firmele participante, pe sectoare de interes comun. Printre domeniile de activitate ale firmelor participante se numără producţia şi comerţul cu hârtie şi ambalaje, reciclarea metalelor, sectorul bancar, turismul şi serviciile, consultanţa, imobiliarele şi transportul maritim comercial.

Dineu la Cotroceni

Diseară este programat, la Palatul Cotroceni, dineul oficial oferit de preşedintele Tra­ian Băsescu şi de doamna Maria Băsescu în onoarea pre­şe­dintelui Michel Sleiman, şi a soţiei acestuia, Wafaa Sleiman.

Vizita lui Michel Sleiman are loc la aproape trei ani după ce Traian Băsescu a mers în Liban. "Obiectivul este acela al consolidării relaţiilor cu Republica Libaneză", declara pre­şedintele Băsescu, pe 15 apri

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prinţul Paul al României, eliberat la Paris şi pus sub control judiciar în aşteptarea deciziei privind extrădarea

News.ro acum 2 ore
Secţia Curţii de Apel din Paris care se ocupă de dosarele de extrădare a dispus miercuri eliberarea lui Paul al României şi plasarea sa sub control judiciar, cu interdicţia de a părăsi ţara, informează AFP. Paul al României este vizat de un nou mand

Trupul unui bărbat, găsit într-un canal colector din Timişoara / Se pare că decesul ar fi survenit în urmă cu mai multe zile

News.ro acum 3 ore
Trupul neînsufleţit al unui bărbat a fost găsit, miercuri seară, într-un bazin betonat inundat în apropierea străzii Dunărea din Timişoara. Corpul a fost dus la IML pentru efectuarea autopsiei. ”La data de 16 aprilie 2025, în jurul orei 20:00, poliţ

Crin Antonescu a solicitat CNSAS „toate documentele” din dosarul său legat de fosta Securitate: „Am crezut că au trecut vremurile șopârlelor și delațiunilor”

HotNews acum 4 ore
Crin Antonescu, candidatul susținut de PSD, PNL și UDMR la alegerile prezidențiale, a anunțat, miercuri, că a cerut Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) să îi ofere toate documentele din dosarul său legat de fosta Secu

„Nu există risc de black-out în România”. Care este „provocarea cea mai mare” în opinia ministrului Energiei

HotNews acum 2 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a oferit detalii despre discuțiile purtate în comandamentul energetic de marți, acolo unde i-au „fost prezentate scenariile și provocările cu care se confruntă întreaga regiune, dar cel mai important am agreat

Emisiunile zilei de joi, 17 aprilie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Harvard este o „glumă”, unde se predă „ura și prostia”, acuză Donald Trump

HotNews acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a escaladat miercuri lupta cu universitatea Harvard, după ce instituția de învățământ de elită i-a respins cererile, relatează DPA, conform Agerpres. „Harvard este o glumă, învață ura și prostia și nu ar mai trebui

Putin îl laudă pe Elon Musk şi îl compară cu Serghei Koroliov, părintele programului spaţial sovietic şi un erou naţional în Rusia

News.ro acum 2 ore
Vladimir Putin a salutat miercuri ambiţiile spaţiale ale miliardarului american Elon Musk, care vrea să organizeze o misiune pe planeta Marte, şi l-a comparat cu Serghei Koroliov, părintele programului spaţial sovietic şi un erou naţional în Rusia,

Asociaţia Pro Infrastructură: În câteva săptămâni ar trebui să avem primul tren care trece prin tunelul Bătuţa, după 4 ani şi jumătate de întârziere / La început se va merge încet, mai ales pe poduri

News.ro acum 2 ore
Asociaţia Pro Infrastructură anunţă, miercuri seară, că, în câteva săptămâni, ar trebui să avem primul tren care trece prin tunelul Bătuţa, după 4 ani şi jumătate de întârziere. ”După 7 ani şi jumătate de contract care stipulează 3 ani de execuţie,

Tribunalul din Paris, evacuat în urma unei alerte cu bombă

Adevarul acum 2 ore
Sediul principal al tribunalului din Paris a fost evacuat miercuri, 16 aprilie, în urma unei alerte cu bombă.

Ciprian Ciucu a dat în judecată MApN: „Mi-e frică la modul real”. Ce l-a deranjat pe prim-vicepreședintele PNL

Libertatea acum 52 minute
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, prim-vicepreședinte PNL, a anunțat miercuri, 16 aprilie, că a inițiat o acțiune în instanță împotriva Ministerului Apărării Naționale prin care a contestat autorizația de construire a unui hotel cu circuit închi

Vremea

București
acum

11°
joi

8°/26°
vin.

10°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

13°
joi

9°/25°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

joi

7°/17°
vin.

9°/12°
sâm.

9°/13°
dum.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

11°/29°
vin.

12°/22°
sâm.

10°/17°
dum.

12°/20°
Timisoara
acum

14°
joi

14°/28°
vin.

10°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/21°