Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Debut cu dreptul. Acţiunile Artego Târgu-Jiu sunt cu 40% mai valoroase de când au venit la bursă

Publicat in Ziarul Financiar, marți 28 februarie 2012 ·

Titlurile producătorului de benzi din cauciuc Artego Târgu-Jiu (ARTE), controlat de salariaţi, care au promovat de pe piaţa RASDAQ la categoria a II-a a bursei reglementate la începutul lunii decembrie a anului trecut, au marcat în câteva luni un avans de 40%, reprezentând unul dintre cele mai bune rezultate dintre acţiunile listate pe bursă.

De la începutul anului cotaţia titlurilor Artego a urcat cu 33% şi se tranzacţionează în prezent la un preţ de circa 2,8 lei/unitate. La acest nivel compania valorează pe bursă 6,4 mil. euro. Artego este una dintre puţinele companii privatizate prin metoda MEBO care au reuşit să supravieţuiască şi să se dezvolte prin forţe proprii, fără suportul unui acţionar puternic. De asemenea, afacerile de anul trecut sunt foarte apropiate de cele pe care compania le avea în 2008 la izbucnirea crizei financiare mondiale.

Aprecierea acţiunilor companiei a avut mai cu seamă după ce firma a raportat rezultate în creştere pe anul trecut. Astfel, profitul net al Artego s-a majorat în 2011 cu 90,8%, ajungând la 4,4 mil. lei (un milion de euro), iar afacerile producătorului de benzi din cauciuc au urcat în acelaşi interval cu 30,5%, la 198,3 mil. lei (46,8 mil. euro).

Cea mai mare parte a profitului a fost obţinut de companie în ultimele trei luni ale anului trecut, când a înregistrat un câştig net de 3,6 mil. lei faţă de o pierdere de un milion de lei în intervalul similar din 2010. Totodată, creşterea afacerilor a accelerat în ultimul trimestru al anului trecut, vânzările urcând cu 41%, la 59,5 mil. lei (14 mil. euro).

Conducerea companiei a explicat cu ocazia listării acţiunilor pe bursă că afacerile Artego au fost ajutate în ultima parte a anului trecut de seceta puternică care a afectat serios cel mai mare producător de energie, Hidroelectrica, dar a dat de lucru mai mult centralelor pe cărbune care sunt printre princ

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 4 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 8 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 2 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 6 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 11 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 6 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

18°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°