Banca Comercială Română (BCR) a obţinut anul trecut un profit net de 70,9 milioane lei în scădere cu peste 80% faţă de câştigul din 2010 de 467 milioane lei, potrivit unui comunicat de presă emis de bancă.
"2011 a fost un an dificil, in condiţiile încetinirii relansării economice în cea de a doua jumătate a anului, peste aşteptări. Aceasta a afectat afacerile şi veniturile clienţilor noştri şi, prin urmare, a avut un impact negativ asupra tranzacţiilor acestora cu BCR", a declarat Dominic Bruynseels, CEO al BCR. "În acest context, BCR a înregistrat un rezultat operaţional solid, administrând riscurile în mod corespunzător, majorându-şi bilanţul şi consolidându-şi poziţia de lider pe piaţa din România. Principalele noastre preocupări vor rămâne sa ne susţinem clienţii prin produse şi servicii de calitate, ca aceştia sa înceapă să îşi recâştige încrederea, să investească, să facă angajări şi să contribuim la accelerarea relansării economice a României. ERSTE Group susţine puternic şi constant BCR, aspect dovedit prin recenta creştere de capital, alături de achiziţia pachetelor de acţiuni de la SIF -uri şi acţionarii privaţi ai BCR", a adăugat domnul Bruynseels.
Rezultatul operaţional a atins 2.437,1 milioane RON (574,6 milioane EUR), în scădere cu 14,6% faţă de anul trecut într-un mediu economic care continuă să fie dificil. Rezultatul operaţional trimestrial se menţine solid (548,1 milioane RON în T4), chiar dacă înregistrează un nivel mai mic în comparaţie trimestrială (638,1 milioane RON în T3) in contextul încetinirii relansării economice şi a menţinerii condiţiilor de piaţă dificile - cerere eligibilă redusă pentru împrumuturi şi marje de dobândă sub presiune continuă.
Costurile sunt bine administrate, veniturile sunt afectate de încetinirea relansării economice
Cheltuielile operaţionale s-au menţinut relativ stabile în comparaţie a