La urma urmei, dacă am condamnat comunismul la 18 ani de la Revoluţia din decembrie, de ce n-am fi adoptat şi o lege a lustraţiei după 22 de la citirea Proclamaţiei de la Timişoara. Ca o chestiune de principiu, dacă vreţi, pentru că de "utilitate publică" nu poate fi vorba. Pe cine să mai muşte, azi, de gât, o lege fătată în decrepitudine şi cu proteza în batistă?

Ţara lui Ionesco nu se dezminte, iar absurdul nu se lasă dus. În consecinţă, legea nu va lustra pe nimeni, întrucât pe cei mai în vârstă i-a ratat, iar pe cei tineri i-a eliminat din target. În cazul în care, din greşeală, vor mai fi existând unii neacoperiţi de excepţii, atunci şi ei sunt rezolvaţi: întrucât aceştia nu pot fi miniştri, ori directori, ori şefi de agenţii guvernamentale - adică noi cadre, numite, ale democraţiei -, potrivit legii, dumnealor urmează să fie aleşi de noi, ceilalţi: adică pot fi preşedinţi de ţară, parlamentari, consilieri, primari etc, etc.

Cum s-ar spune, "comunişti şi securişti, staţi liniştiţi, e locuri pentru toată lumea!!" Comunismul şi securitatea au fost demonizate... aşa, în abstract - în rest, tovarăşii sunt cu noi!

Aşadar, cadre vechi, de pe timpuri, care au deţinut funcţii politice de conducere, retribuite în PMR ori PCR, care n-au mierlit între timp şi ar dori, la 70 - 80 de ani, să devină, după caz, premieri, miniştri, directori, vor fi lustraţi, potrivit legii. Dacă vor participa, însă, la alegeri, sub orice formă, lustraţia nu-i va atinge. În aceeaşi situaţie vor mai fi: securişti, procurori comunişti, foşti miniştri, primari, directori, directori de bănci etc.

Dimpotrivă, cadrele noi, tineri de perspectivă, aflaţi în ultimul deceniu comunist în fruntea organizaţiilor partinice ale tinerilor - UTC - ori ale studenţilor - UASCR - nu vor face, în niciun fel, obiectul legii lustraţiei, întrucât ei se numesc, după caz, Mihai Răzvan Ungur