Parlamentul elen a votat, ieri-seară, legea privind reducerea salariului minim cu 22%, la 751 de euro, şi pensiile de peste 1.300 euro cu 12%. Aceste măsuri dure, cerute de UE şi FMI, se vor aplica retroactiv, începând cu 14 februarie.
Legislativul elen a aprobat marţi seară, cu puţin înainte de miezul nopţii, legea privind noua serie de reduceri bugetare cerute de creditorii Greciei în schimbul acordării ajutorului financiar în valoare de 130 de miliarde de euro. O majoritate de 202 parlamentari din cei 283 care au participat la vot a aprobat reducerea cheltuielilor în valoare totală de 3,2 miliarde de euro pentru 2012, a anunţat preşedintele de şedinţă, Grigoris Niotis. 80 de deputaţi au votat împotrivă şi unul s-a abţinut, a mai precizat Niotis. Aceste măsuri se vor traduce mai ales prin reducerea celor mai mari pensii în serviciul public, a salariilor primarilor, prefecţilor şi consilierilor locali.
Pensiile de peste 1.300 de euro, reduse cu 12%
Guvernul elen a început să implementeze măsurile dure de austeritate şi va reduce retroactiv, începând cu 14 februarie, salariul minim mediu cu 22%, la 751 de euro, potrivit Athenes News Agency. Pentru persoanele cu vârsta sub 25 de ani, salariul minim a fost redus cu 32%, la fel şi pentru stagiari. Potrivit acestei legii, salariul de bază va fi calculat în funcţie de salariul minim sectorial, în care sunt incluse şi prima corespunzătoare de vechime, prima pentru fiecare copil, şi cea de muncă grea şi în mediu insalubru, dar şi prima pentru educaţie.
În plus, Executivul a impus îngheţarea salariilor pentru anumite categorii profesionale până când şomajul va scădea sub 10%, de la 21% cât este în prezent. Totodată, plăţile lunare în contul pensiilor care depăşesc 1.300 euro vor fi reduse cu 12%, iar aşa-numitele pensii suplimentare, plătite din contribuţiile voluntare ale angajaţilor, au fost reduse