Bun, ai dreptate cu vehemenţa tonului, dar m-a enervat tocmai negocierea puterii (singure) în Parlament de tip “aolio, nu aşa că dăm în Ungureanu, nici aşa că dăm în Meleşcanu” etc. Asta te-a enervat şi pe tine, sînt convins.

Apoi, şi mai enervant e că obsesia asta “lustraţională” – care ştiu că a fost cu luptă reală, autentică în 90 -, a umbrit alte fapte pentru care inclusiv Iliescu e vinovat: privatizarea ca-n codru a proprietăţilor comune. Iarăşi, cum spuneam, doi dintre miniştrii de azi sînt fii de demnitari comunişti care au profitat din plin de abuzul economic postcomunist. Ăştia nu sînt lustrabili, dar ăştia sînt o problemă, pentru că ei sînt purtătorii dinastici de propagandă financiară – noua generaţie neoliberală şi cu conturile pline nu are nici un simţ real al responsabilităţii faţă de comunitate.

Iar aici eu pun naivitatea lustraţiei faţă în faţă cu pragmatismul băieţilor care au luat tot în 90. În timp ce tînăra generaţie frumoasă şi naivă nouăzecistă lupta pentru curăţare morală, ăia se umpleau de bani. Lipsa de organ în societatea civilă pentru lupta economică este firească, dar rezultatele au fost dezastruoase.

Îmi compari reacţia cu aia a lui Iliescu. Asta e, toţi am semănat în unele momente cu bătrînul, ce să-i faci, are prea multă forţă publică încă. Dar eu îţi spun: într-o ţară cu foarte mulţi membri de partid, peste 4 milioane, cam 20% din populaţia României, să faci lustraţie este echivalent cu a intra într-o politică de-o agresivitate şi inutilitate fără seamăn.Cum am spus, în 1990 poate ar fi avut un sens. Mult mai mult sens ar fi avut să fie ţinute în frîu furturile postrevoluţionare. Nu am reuşit.

Să-ţi mai amintesc încă o dată de accentul prea mare pus pe PCR şi din nou accentul prea mic pus pe ăia acuzaţi direct de crime şi de abuz, Securitatea?

Voi, cei frumoşi şi revoltaţi din 90, aveţi o problemă. Şi acum