Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Judecătoarea Maria David de la ICCJ ar fi cerut 200.000 euro pentru a interveni la judecători din Ploieşti

Publicat in Adevarul, miercuri 29 februarie 2012 ·

Procurorii anticorupţie au reţinut-o pe judecătoarea Maria David, de la instanţa supremă, care ar fi pretins 200.000 de euro de la o persoană pentru a interveni pe lângă foştii săi colegi de la Curtea de Apel Ploieşti, în sensul admiterii unei contestaţii pentru a fi anulată o condamnare.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) face cercetări faţă de inculpata Maria David, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Civilă, pentru două infracţiuni de trafic de influenţă. David a fost judecător în Târgovişte, apoi a promovat la Curtea de Apel Ploieşti, iar din 2009 era magistrat la instanţa supremă.

Potrivit DNA, în perioada noiembrie - decembrie 2009, inculpata David Maria, în calitate de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a pretins şi primit de la un denunţător, în trei tranşe, prin intermediar, suma de 200.000 euro.

În schimbul banilor, inculpata a promis că va interveni pe lângă magistraţii învestiţi cu soluţionarea unui dosar al Curţii de Apel Ploieşti, astfel încât aceştia să admită o contestaţie în anulare, să desfiinţeze hotărârea iniţială, de condamnare a denunţătorului şi să pronunţe o hotărâre de achitare a acestuia. Iniţial, denunţătorul fusese condamnat la pedeapsa de trei ani închisoare cu executare pentru săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală.

La data de 10 decembrie 2009, Curtea de Apel Ploieşti a admis în principiu contestaţia în anulare formulată în dosarul respectiv şi a dispus suspendarea deciziei iniţiale de condamnare pronunţată de aceeaşi instanţă, până la soluţionarea pe fond a contestaţiei în anulare.

În luna ianuarie 2012, inculpata Maria David i-ar fi promis aceluiaşi denunţător că, în schimbul unor sume de bani pe care i le va preciza ulterior, va interveni pe lângă judecătorii de la Curtea de Apel Ploieşti, astfel încât aceştia să pronunţe o solu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atenţionare de călătorie pentru Croația: Creșterea nivelului Dunării ar putea duce la restricții de circulație

Ziare.com acum 30 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Croaţia că, în conformitate cu datele transmise de Institutul Hidro-Meteorologic Naţional, este aşteptată creşterea nivelu

După ciclonul Boris, România va fi lovită de furtuna Ashley. Temperaturile vor scădea drastic. Avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 4 ore
După ciclonul Boris, fenomenele meteo extreme continuă. Astfel, duminică, 29 septembrie, meteorologii se așteaptă ca furtuna „ Ashley” să traverseze Europa și să ajungă în România. . Sunt aşteptate rafale puternice de vânt de peste 100 - 120 km/h, d

Actorul Liviu Crăciun a murit

HotNews acum 37 minute
Actorul Liviu Crăciun a murit, marți, la 89 de ani, a anunțat Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București printr-o postare pe Facebook. Actorul român a adunat roluri memorabile în palmaresul său, printre care amintim cele din piesele de teatru „

UPDATE - Vâlcea: Incendiu la atelierul Liceului ”Preda Buzescu” din localitatea Berbeşti / Arde acoperişul / Nu se impune evacuarea unităţii şcolare

News.ro acum 37 minute
Pompierii intervin, marţi, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins atelierul Liceului ”Preda Buzescu” din localitatea Berbeşti, judeţul Vâlcea. UPDATE: ”Sosiţi la locul intervenţiei, pompierii militari au constatat că arderea se manifestă la a

Hidroelectrica şi compania PayU au semnat contractul de 3,4 milioane lei pentru servicii de plată cu carduri bancare prin aplicaţia iHidro şi site-ul oficial

News.ro acum o ora
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din ţară, anunţă că a semnat cu compania PayU contractul pentru furnizarea de servicii de plată cu cardul pentru clienţii finali. Contractul are o valoare de 3,46 milioane lei şi include servicii de

Aeroportul Băneasa se închide pentru trei săptămâni. Lucrări de modernizare de peste 2 milioane de euro

Ziare.com acum 4 ore
Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) a anunțat începerea lucrărilor de intervenție și întreținere la pista Aeroportului din Băneasa. Aeroportul va fi închis trei săptămâni pentru lucrări la pistă, care depășesc 2,12 milioane euro și reali

Zelenski: Suntem mai aproape de pace decât credem

HotNews acum 24 minute
Ucraina se află „aproape de sfârşitul războiului”, a anunţat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat postului american ABC News, relatează France24, conform News.ro. „Cred că suntem mai aproape de pace decât credem”, a de

Erdogan cere SUA să ridice sancțiunile care împiedică achizițiile în domeniul apărării

G4Media acum o ora
Președintele turc Tayyip Erdogan a solicitat ridicarea sancțiunilor americane care blochează unele achiziții în domeniul apărării de către țara sa și a altor măsuri „unilaterale” care împiedică capacitatea aliaților din NATO de a atinge obiectivele

Bărbat fără permis de conducere, reținut de polițiștii din Timișoara după ce a fost prins la volanul unei mașini cu numere false

Press Alert acum 21 minute
Polițiștii Compartimentului de Investigații Criminale din cadrul Secției 3 Urbane Timișoara au reținut luni seara un bărbat în vărstă de 34 de ani, bănuit de comiterea mai multor infracțiuni rutiere. „În fapt, la data de 23 septembrie, în jurul orei

Vreme neobișnuită în luna octombrie. Prognoza actualizată de meteorologi

HotNews acum 5 ore
Temperaturile se vor situa peste cele obişnuite şi în luna octombrie, au anunţat marţi meteorologii, care au făcut publică prognoza pentru intervalul 23 septembrie – 21 octombrie. În prima săptămână din octombrie, cantităţile de precipitaţii se vor

Vremea

București
acum

28°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/32°
Iasi
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

15°/26°
joi

16°/26°
vin.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mar.

18°/26°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
vin.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

14°/25°
joi

13°/27°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°