Cresc debitele majorităţii râurilor, în următoarele 24 de ore, iar pe Dunăre vor fi staţionare la intrarea în ţară, anunţă Administraţia Naţională Apele Române.
Staţionare de debite vom avea în jumătatea de est a ţării, în rest fiind vorba de creşteri de debite.
Pe unele râuri mici, atrage atenţia Administraţia, din cauza dislocării şi îngrămădirii formaţiunilor de gheaţă, se pot produce blocaje care vor duce la creşteri artificiale însemnate de niveluri, fiind posibilă chiar depăşirea cotelor de atenţie pe unele sectoare de râu, mai ales din sudul, sud-vestul şi sud-estul ţării.
Formaţiunile de gheaţă se menţin, doar în nordul şi în centrul ţării se vor extinde. La fel şi podurile de gheaţă de pe sectorul Călăraşi-Isaccea, de pe sectorul Ceatal Izmail-Tulcea şi în Deltă.
Situaţiile rămân aceleaşi pe râul Bistriţa (cu îngrămădiri de gheaţă la Frumosu) şi pe Someş (podurile de gheaţă cu îngrămădiri, la Răstoci), şi pe Crişul Alb (la Gurahonţ).
Pe sectorul amonte de acumularea Izvorul Muntelui se vor menţine aglomerările de gheţuri cu grosimi între 0,2 şi 1,5 metri pe o lungime totală de 10,5 km.