www.eurozine.com- de ce digitalizarea nu înseamnă neapărat sfîrşitul copyright-ului -

Să privim ceva mai de aproape la aşa-numita „moarte a cărţii“. Cînd vorbim despre moartea cărţii, vorbim despre moartea unui anumit obiect, a unui anumit format de editare sau a unei platforme? S-a terminat era cărţii tipărite, prezentată în forma „pagină cu pagină“? Va fi înlocuită de alt format, precum audiobook, e-book sau un fişier distribuit pe Internet?

Din punct de vedere tehnic, e deja o realitate: în fiecare an se vînd tot mai multe e-books, titlurile vechi sau epuizate se convertesc în e-books. Ceea ce nu face, totuşi, cartea vetustă. Deşi calităţile specifice ale obiectului dispar – nu mai deţii cartea, ci doar cumperi o licenţă pentru a o citi; nu mai ţii cartea la vedere pe raft; nu mai iei decizia de a citi o carte sau alta răsfoindu-le în librărie sau bibliotecă – de fapt, se schimbă doar platforma de distribuţie.

Şi-atunci nu cumva aşa-zisa „moarte a cărţii“ se referă doar la dispariţia unui anumit format sau mod de prezentare? Mai citeşte cineva rînd cu rînd un text lung, liniar? Poate cărţile în ansamblu – conţinînd poveşti sau informaţii dintr-un anumit domeniu – nu mai sînt relevante pentru cititor... Pentru cursurile lor, studenţii citesc articole pe Internet, iar pentru a se distra accesează site-uri cu muzică şi filme. În loc să vorbim despre moartea cărţilor, n-ar fi mai potrivit să vorbim despre schimbarea obişnuinţelor de lectură? Textele, cunoaşterea, poveştile şi alte forme de conţinut literar sînt totuşi vii. Literatura încă înfloreşte, ca şi cititul: oamenii se bucură de poveşti şi caută cărţile care conţin cunoaştere.

„Moartea cărţii“ s-ar putea referi la schimbarea rolului autorului. O operă nu mai poate fi creată de un singur autor care trudeşte în camera sa, ci construită în colaborare cu alţii, aşa cum demonstrează Wikipedi