Profesionalizarea şi competenţa au constituit dintotdeauna importante provocări pentru societatea românească. Crearea statului modern, proces început prin Regulamentele Organice şi trecut apoi prin reformele lui Alexandru Ioan Cuza şi Carol I, defineşte ca necesară o birocraţie eficientă şi un aparat administrativ local capabile să susţină noile politici economice. Experienţele epocii fanariote şi cele ale primei modernităţi sînt încă prezente în minţile oamenilor la 1866, ceea ce va face destul de dificilă construirea şi definirea funcţiei publice departe de toate „obişnuinţele“ nocive. Despre această provocare vorbeşte Andrei Sora în cartea sa despre constituirea corpului prefectoral (Servir l’Etat Roumain. Le Corps Préfectoral, 1866-1940, Editura Universităţii Bucureşti, 2011, 435 pp.). Susţinută ca teză de doctorat la EHESS, Paris, sub îndrumarea profesorilor Bogdan Murgescu şi Marc-Olivier Baruch, cartea se ocupă, într-o primă parte, de construirea unei funcţii publice. Cînd şi cum se concretizează o primă definiţie a funcţiei publice? Sînteţi surprinşi să aflaţi că juriştii români au avut destul de multe dificultăţi în constituirea unui cadru legislativ. Chiar dacă fonction et fonctionnaire au devenit rapid „funcţie“ şi „funcţionar“, totuşi, conţinutul acestor termeni este evident diferit. Cum adaptezi acest conţinut unor condiţii locale? Cum îl faci să funcţioneze aici, şi nu aiurea? Chiar dacă Regulamentele Organice vor desena primii paşi în această direcţie, ele nu fac pînă la urma urmei decît să lucreze cu un material uman deloc format să se înscrie într-un statut şi să-şi asume o „misiune“. Dincolo de toate tarele societăţii, educaţia atît de necesară formării funcţionarilor eficienţi şi oneşti este încă departe.

DE ACELASI AUTOR Cui i-e frică de prostime? Ghearele lungi ale dregătoriilor Despre vrăjitori şi vrăjitoare „Sminteala limbii“: despr