Aproape 200 de sindicalişti protestează, miercuri după-amiază, la Cluj-Napoca şi Arad, nemulţumiţi de Tratatul fiscal al Uniunii Europene, despre care spun că va aduce noi măsuri de austeritate, şi solicită ca România să nu semneze acest document.
La Cluj-Napoca, peste 150 de persoane protestează în faţa Prefecturii Cluj, scandând "Jos Băsescu" şi cerând ca România să nu semneze Tratatul fiscal al Uniunii Europene, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Participanţii la manifestaţie sunt membri ai Cartel Alfa, ai Blocului Naţional Sindical (BNS), ai Federaţiei Educaţiei Naţionale (FEN), ai Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) şi s-au adunat în faţa Prefecturii în jurul orei 14.00, având bannere pe care scrie "Miting împotriva jafului şi a hoţiei", "Întrerupeţi cotizaţia pentru Europa, aşa cum Europa întrerupe finanţarea către poporul român", "Biruri grele, sărăcie pentru întreaga Românie", "Afară cu FMI, vrem guvernare naţională, independentă şi administrare românească".
Sindicaliştii scandează "Jos Băsescu", "Nu semnaţi tratatul", "Ruşine să vă fie", "Ne-aţi vândut pe toţi, sunteţi nişte hoţi", "România nu va fi colonie FMI".
Liderul Cartel Alfa Cluj, Valentin Ilcaş, a declarat că prin acest miting sindicaliştii cer guvernanţilor să nu semneze Tratatul fiscal al Uniunii Europene pentru că acesta va aduce "noi măsuri de austeritate".
"Austeritatea e o problemă, nu o soluţie. Spunem «Nu» noului tratat fiscal pentru că acesta va aduce noi măsuri de austeritate. Tratatul va duce la blocarea investiţiilor şi va arunca ţara într-o gravă recesiune economică ale cărei efecte vor fi resimţite pe termen lung. Sindicaliştii clujeni resping acest tratat care riscă să afunde întreaga Europă în criză", a spus Ilcaş.
O delegaţie a manifestanţilor va fi primită de prefectul judeţului Cluj, Florin Stamatian.
Mitingu