Guvernul României ştie foarte bine care este realitatea legată de minoritatea română din Serbia, iar semnalul pe care l-a dat este foarte clar şi ferm, dorindu-se garanţii reale pentru această minoritate, a declarat secretarul de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, Eugen Tomac, relatează Mediafax.
"Noi ştim foarte bine care este realitatea în Serbia astăzi privind minoritatea română. Semnalul pe care l-a dat România este unul extrem de ferm şi foarte clar: vrem garanţii reale pentru minoritatea română. Nu vrem ca minoritatea română să fie singura minoritate a cărei ţară mamă se află în UE divizată între vlahi şi români. Nu există minoritate naţională vlahă, nu putem standardiza graiurile româneşti (...) Angajamentul statului român este foarte ferm: limba română este limba oficială a UE şi vom insista peste tot unde există minorităţi româneşti ca drepturile conaţionalilor noştri să fie respectate", a afirmat Tomac, joi, într-o conferinţă de presă organizată la Senat împreună cu senatorul Viorel Badea, preşedintele Comisiei românilor de pretutindeni, părintele Bojan Aleksandrovic, protopop de Dacia Ripensis şi Zavişa Jurj, preşedintele Asociaţiei pentru cultura românilor-vlahilor "Ariadnae Filum".
El a subliniat că statul român nu vrea lucruri exagerate: acces la educaţie în limba maternă, recunoaşterea bisericii ortodoxe române din Serbia şi slujbe în limba română în biserici, emisiune informative de radio şi TV în limba română.
"Sunt lucruri absolut fireşti, pe care statul român le respectă, nu avem nicio problemă cu nicio minoritate naţională care trăieşte în România vrem ca acelaşi tratament să fie aplicat şi pentru minorităţile noastre în statele în care locuiesc. Vom insista până când statul sârb va acorda garanţii reale statului român astfel încât acest proces de asimilare va înceta", a spus Tomac.
La rândul său, sen