Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nepotul lui Dan Diaconescu a fost condamnat la puşcărie, după ce a muşcat un poliţist

Publicat in Adevarul, miercuri 29 februarie 2012 ·

Radu Diaconescu a primit pedeapsa cu suspendare, dar are termen de încercare 2 ani şi jumătate. Poliţiştii care au fost muşcaţi, scuipaţi şi înjuraţi şi de tânăr au primit despăgubire câte 4000 de lei sau 2000 de lei, în funcţie de agresiunea suportată.

Radu Diaconescu (21 de ani), nepotul prezentatorului TV Dan Diaconescu, a fost condamnat zilele acestea, pentru ultraj, la 6 luni de închisoare, cu suspendare dar şi la plata unor daune morale. Decizia a fost luată de Judecătoria Bacău, în urma unui proces fulger, judecat de magistraţi în mai puţin de o lună. „Radu Diaconescu a fost condamnat pe bune. El şi-a recunoscut faptele şi astfel a beneficiat de reducerea prevăzută în codul de procedură penală. A avut o atitudine sinceră şi îşi regretă faptele", a spus avocatul Liviu Ghioc, care l-a reprezentat în instanţă. Magistraţii băcăuani au dispus ca poliţşii care au fost agresaţi să primească despăgubiri morale. Alexandru Nichituş şi Alexandru Miclăuş au de primit 4000 de lei, iar Iulian Bardaşu şi Cătălin Păduraru, câte 2500 de lei.

Nepotul lui Dan Diaconescu a muşcat un poliţist care l-a prins beat la volan

Este student la Universitatea din Birmingham

În noaptea de 5 spre 6 septembrie 2011, nepotul lui Dan Diaconescu a agresat poliţiştii care l-au oprit în trafic. Radu Diaconescu mergea pe contrasens la ieşirea din Bacău spre comuna Sărata. Tânărul, cu o alcoolemie de peste 1,5 la mie, l-a muşcat de mână pe unul dintre poliţişti iar celorlalţi le-a adresat injurii. El s-a manifestat foarte agresiv şi în momentul când a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţe, pentru recoltarea de sânge. Pe camerele de supraveghere sunt suprinse mai multe scene. „Să-mi dai drumul! Bă handicapatule, dă drumul la cătuşe. Morţii voştri...", le-a spus poliţiştilor, atunci, Radu Diaconescu. În ciuda celor întâmplate, nepotul lui Dan Diaconescu pare să fie un tânăr de e

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 5 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 4 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 2 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 4 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Atac armat într-un supermarket din SUA. Cel puțin doi oameni au fost uciși

Ziare.com acum 2 ore
Cel puţin două persoane au fost ucise şi mai multe rănite, inclusiv un ofiţer de poliţie, într-un atac armat care a avut loc vineri, 21 iunie, într-un supermarket din oraşul Fordyces, statul american Arkansas, a anunţat media locale, citate de Reute

Cunoscutul scriitor basarabean pentru copii Spiridon Vangheli a murit/ Doliu naţional în Republica Moldova

G4Media acum 55 minute
Ziua de luni, 24 iunie, va fi zi de doliu naţional în Republica Moldova, „în semn de tristeţe şi pentru a-i aduce un omagiu scriitorului Spiridon Vangheli”, care a decedat vineri la vârsta de 92 de ani, a anunţat în cursul acestei seri preşedintele

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 4 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 4 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 4 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 3 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Vremea

București
acum

23°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

22°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

24°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°