Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cruciada electorală a lui Hollande împotriva bogaţilor

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 29 februarie 2012 ·

Favorit în alegerile prezidenţiale din Franţa, candidatul socialist susţine că bogaţii ar trebui să plătească un impozit de 75% din veniturile lor. Sursa: REUTERS

Francois Hollande a promis, într-o emisiune de televiziune, că va elimina toate scutirile de impozite introduse de actualul şef de stat, Nicolas Sarkozy, dacă va fi ales preşedinte al Franţei.

"Am aflat despre creşterile considerabile în remunerarea patronilor de la CAC 40 (indicele bursier care cuprinde cele mai mari companii franceze), două milioane de euro în medie pe lună. Cum să se accepte aşa ceva?", a adăugat el.

S-a corectat, când şi-a dat seama de greşeală: era vorba despre un milion de euro pe an.

Exodul francezilor cu avere

Hollande şi-a lansat campania electorală luna trecută, spunând că "adversarul" său este "lumea finanţelor".

A propus şi introducerea unui impozit de 45%, pentru veniturile anuale de peste 150.000 de euro. Impozitarea bogaţilor a devenit un subiect fierbinte, dar analiştii financiari din Elveţia consideră că introducerea unei astfel de măsuri în Franţa ar stârni un adevărat exod, scrie Reuters.

Deja multe dintre celebrităţile franceze au ales să trăiască în afara graniţelor ţării. Liderul socialist susţine introducerea acestui impozit ar fi un act de patriotism .

"Este patriotic plăteşti un impozit pentru repune ţara picioare", consideră Hollande. Propunerea a fost, însă, criticată de adversarii săi politici. "Propunerea este complet absurdă. De ce nu taxăm cu 100%?" a întrebat ironic Marine LePen, candidata extremei drepte la prezidenţiale.

Potrivit sondajelor, în primul tur de scrutin, Nicolas Sarkozy ar obţine 27%, iar Francois Hollande 31,5% dintre voturi, iar "în finală", scorul ar fi 58% la 42% pentru candidatul de stânga.

"Pentru venituri de peste un milion de euro pe an, impozitul ar trebui să fie de

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Video Accident grav pe A1 între Orăștie și Simeria: șase răniți, printre care doi copii

Adevarul acum o ora
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineaţă pe autostrada A1, între Orăştie şi Simeria, unde trei autoturisme şi un autotren au fost implicate într-o coliziune soldată cu rănirea a şase persoane, printre care şi doi copii.

Incendiu puternic într-un bloc din Baia Mare. Două persoane au ajuns la spital și 28 de locatari au fost evacuați

Gandul acum 2 ore
Un incendiu puternic a izbucnit într-un bloc din Baia Mare, luni dumineață, 21 iulie 2025. În urma deflagrației, două persoane au fost rănite. S-a dispus evacuarea a 28 de persoane din imobil, iar pompierii au intervenit de urgență. Un incendiu a iz

Un tânăr a murit, iar alţi doi sunt răniţi, după ce s-au răsturnat cu mașina, în Bistriţa-Năsăud. Şoferul era băut

Adevarul acum o ora
Un tânăr de 18 ani a murit, iar alţi doi, de 19 şi 20 de ani, au fost răniţi, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat luni dimineaţă, în comuna Leşu, din judeţul Bistriţa-Năsăud. Şoferul, de 19 ani, avea 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ecuadorul îl extrădează în SUA pe Fito, cel mai periculos traficant de droguri al țării

Ziua Constanta acum 2 ore
Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârșitul lunii iunie după un an și jumătate de fugă. Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum 2 ore
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Șase răniți, printre care și doi minori, în urma unui accident grav pe autostrada A1, în vestul țării (foto & video)

Press Alert acum o ora
Șase persoane, între care doi copii, au fost rănite, luni dimineața, în urma unui accident rutier produs între trei mașini și un TIR, pe Autostrada A1 Sibiu – Deva, în zona localității Simeria, județul Hunedoara. Potrivit Centrului Infotrafic din In

Horoscop pentru săptămâna 21 - 27 iulie 2025. Săptămâna debutează cu aspecte parteneriale pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Ești căutat de persoanele din anturajul apropiat în prima parte a săptămânii. Sunt posibile discuții și întâlniri cu lume diversă. Schimbul de informații este benefic pentru toată lumea, insă evită să povestești prea multe despre tine și plan

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 10 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 14 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Vremea

București
acum

26°
lun.

20°/38°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

29°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

25°
lun.

19°/40°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°