Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cupa Davis otrăvită! România nu ştie dacă se bazează pe titulari sau va merge cu juniorii la meciul cu Olanda

Publicat in Pro Sport, miercuri 29 februarie 2012 ·

Cu cinci săptămâni îna­in­tea meciului Olanda - România (6-8 aprilie), decisiv pentru calificarea în barajul Grupei Mondiale, tensiunea este maximă în sânul echipei noastre de Cupa Davis. Cei mai buni jucători par decişi să refuze convocarea, iar vechiul staff, format din Gabriel Trifu şi Andrei Pavel, îl acuză pe căpitanul nejucător Ciprian Porumb că face un act de vendetă.

Prima acţiune a echipei de Cupa Davis în 2012 bate la uşă, însă România nu ştie dacă poate prezenta prima garnitură la Amsterdam, pentru meciul cu Olanda, sau va fi nevoită să apeleze la juniori. Cert este că Hănescu & Co s-au solidarizat cu Pavel şi Trifu, destituiţi de FRT, şi au cerut ca aceştia din urmă să fie repuşi în drepturi. Altfel, ei au lăsat să se înţeleagă că nu vor fi prezenţi la următoarele acţiuni. Ciprian Porumb încearcă să-i convingă pe tenismeni să joace în Cupa Davis sub conducerea lui. Argumente folosite însă de noul căpitan nejucător l-au determinat pe Gabriel Trifu să reacţioneze: „Mi se pare absurd să-i spui unui jucător că «prin refuzul tău, îi laşi pe Pavel şi Trifu să-ţi distrugă cariera de tenismen şi jucător de Cupa Davis». Nu are nicio logică un astfel de argument“. Fostul colaborator al lui Andrei Pavel nu-şi explică nici motivul pentru care Ciprian Porumb ţine de scaun, din moment ce niciun jucător nu vrea să lucreze cu el: „Trecând peste faptul că s-au votat între ei, nu înţeleg de ce mai stă în funcţie în condiţiile în care o echipă întreagă nu-l doreşte“.

„Marius Copil vinela Cupa Davis“

Ciprian Porumb a negat acuzaţiile. „N-am spus că jucătorii îşi distrug carierele. Fiecare jucător îşi face cariera aşa cum crede de cuviinţă, aşa cum simte“, a comentat căpitanul nejucător. El mai spune că l-a convins deja pe Marius Copil să accepte convocarea pentru meciul cu Olanda, iar în următoarele zile va încerca să poarte discuţii lăm

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum o ora
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 10 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

Grecia intră într-unul dintre cele mai puternice valuri de caniculă din ultimii ani. Până la cât vor urca temperaturile

HotNews acum 2 ore
Temperaturile foarte ridicate înregistrate în ultimele zile în Grecia vor fi urmate la începutul săptămânii viitoare de un val și mai mare de căldură, cel mai puternic de până acum în acest an, scrie publicația elenă To Vima, preluată de Rador Radio

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 10 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

MAI demarează o evaluare tehnică după ce o clădire a Academiei de Poliție a fost serios avariată de furtună. Europol: „Efecte ale unui sistem putred”

Gandul acum 50 minute
Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au inițiat o evaluare tehnică şi administrativă pentru a identifica cauzele avariilor produse de furtuna declanșată joi la o clădire a Academiei de Poliţie, unde acoperişul a fost smuls şi mai mul

Primăriile vor putea decide unde și dacă mai permit funcționarea sălilor de jocuri de noroc, spune Cseke Attila

Mediafax acum 3 ore
„Astăzi, primarii nu au niciun instrument legal pentru a opri funcționarea sălilor de jocuri de noroc, chiar dacă cunosc efectele sociale negative. În proiectul de lege la care lucrăm, autorizația de funcționare va fi dată de autoritățile locale”, a

Furtunile mătură nordul și estul țării: județele vizate de cod roșu și portocaliu

Adevarul acum o ora
Meteorologii au emis vineri dimineață, 18 iulie, mai multe avertismente de cod portocaliu și roșu de furtună valabile în mai multe județe ale țării.

Președintele american Donald Trump suferă de insuficiență venoasă cronică

Ziua Constanta acum 54 minute
Președintele american Donald Trump a fost diagnosticat cu o insuficiență venoasă cronică, a anunțat joi Casa Albă, după ce liderul american în vârstă de 79 de ani s-a plâns de o 'ușoară umflare în partea de jos a picioarelor', relatează AFP, citată

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 12 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Vremea

București
acum

19°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

16°
vin.

14°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°