Artizani, meşteri populari sau negustori de ocazie, sute de români întâmpină primăvara cu tarabe pline de mărţişoare. Mulţi se plâng că afacerea merge prost, dar tot nu renunţă.

Fănica şi Vasile Maftei, din Galaţi, sunt pensionari. De şase ani, cei doi îşi suplimentează veniturile cu câteva sute de lei obţinuţi din vânzarea de mărţişoare, pe care le confecţionează cu mâinile lor, din pasiune. „Eu am fost brodeză la Casa de Mode aşa că, lucrând cu modele florale şi învăţată cu munca migăloasă, am ajuns oarecum firesc să mă apuc de făcut mărţişoare", mărturiseşte Fănica Maftei.

Cei doi pensionari spun însă că mărţişoarele sunt mai degrabă o pasiune decât o afacere. „Materialele folosite la acest coşuleţ au costat 6 lei, iar eu îl vând cu 7,50 lei. Am muncit cam trei ore la el. Din iunie şi până în martie, cam patru-cinci ore pe zi, lucrăm la mărţişoare. În 2010, profitul pentru tot ce am vândut în zece zile a fost de 350 de lei", mai spune Fănica. Femeia se plânge că are de plătit prea multe taxe şi, în plus, a fost nevoită să facă şi un curs de vânzător stradal care a costat-o 300 de lei.

Materia primă este şi aceasta scumpă, aşa că de multe ori se gândesc să renunţe. Îi opreşte faptul că acest hobby le ocupă din timpul lor liber de pensionari oferindu-le un scop, dar şi speranţa că, într-o zi, va trece criza. „În primii ani, la final, rămâneam cu 1.000-1.500 de lei. De fapt, speranţa că poate odată şi odată va fi din nou la fel ne-a făcut să continuăm", mai spune Fănica.

Andreea Niculescu, din Ploieşti, confecţionează mici opere de artă alături de logodnicul ei Marian Căpraru. „Putem spune că avem o afacere de familie. El lucrează foarte mult în os, eu cu mărgele şi lut", spune Andreea. S-au apucat de mărţişoare încă din noiembrie, şi parcă tot a fost târziu. „Lutul are cerinţele lui, trebuie să-l laşi să se odihnească, să se imprime de inspir