Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Teroare in Ardeal (143)

Publicat in Cuvantul Liber, miercuri 29 februarie 2012 ·

- Istoric - nr. 963 / 29 Februarie, 2012 Intalnire cu dr. Nicolae Matei, presedintele Tribunalului Poporului Cand delegatia s-a intors in sat de la Marea Unire, dupa citirea hotararii, a fost prima zi fericita pentru romanii de aici. In scurt timp, romanii s-au organizat si au preluat administratia comunei, apoi, la Reforma Agrara hotarata de guvern, au impartit taranilor saraci, indiferent de etnie, pamantul marilor grofi, inclusiv al lui Ferencz Baji. Numai ca si el si altii ca el au fost mereu cu gandul la ziua razbunarii. Unii au plecat in Ungaria, de unde au initiat, prin toate mijloacele, actiuni antiromanesti. Asa a fost cazul fostului notar din Traznea, Gruppa, care s-a stabilit la Debretin. Pentru el, ziua razbunarii a venit atunci, in 9 septembrie, cand, in acel blestemat detasament al mortii, si-a trimis pe cei doi fii, Alexandru si Anton Gruppa, primul stegar, iar al doilea sergent, care s-au numarat printre cei mai feroci criminali. Numai ca, bine protejati de guvernul de la Budapesta, au fost salvati de la executarea condamnarii la moarte pronuntata de Tribunalul Poporului de la Cluj, prezidat de dr. Nicolae Matei. Un complet de judecata din care faceau parte si doi etnici unguri, Belovay István - reprezentant al Partidului Comunist, si Szatmári Sándor reprezentant al Confederatiei Generale a Muncii. Putini au fost cei care si-au executat pedeapsa. Plevusca... Ceilalti au ramas cu domiciliul necunoscut, probabil pana in ziua mutarii Dincolo... Despre acest fenomen tragic, am discutat, prin anii ’70, chiar cu presedintele Tribunalului Poporului din Cluj, dr. Nicolae Matei, intr-o intalnire prelungita, in locuinta sa, o vila de la capatul strazii Republicii, din Cluj. Era deja nonagenar. - Domnule Mustata, de ce ma intrebati pe mine despre asta? Eu va pot spune doar ca hotararile pe care le-a luat atunci Tribunalul Poporului n-au fost influentate nic

Articolul in Cuvantul Liber >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ Ucraina și SUA au semnat acordul privind mineralele rare dorit de Trump

HotNews acum 7 ore
Kievul și Washingtonul au semnat miercuri acordul promovat intens de președintele american Donald Trump, care va oferi Statelor Unite acces preferențial la noi înțelegeri privind minereurile ucrainene și care va finanța investițiile în reconstrucția

MAE Atenţionare de călătorie pentru Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum 26 minute
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului ungar (MCT) a informat despre restricțiile de circulație pentru camioanele

Accident cu șase mașini implicate pe A2. Trafic dirijat pe sensul București-Constanța

Ziua Constanta acum o ora
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că traficul se desfășoară dirijat, pe banda de urgență, pe Autostrada A2 sensul București – Constanța, la kilometrul 94, în zona localității Dragalina, județul Călărași, după

Martin Scorsese anunţă un film care va conţine „ultimul interviu” al Papei Francisc

Mediafax acum 2 ore
„Aldeas – A New Story” va detalia activitatea Scholas Occurrentes, o organizaţie internaţională non-profit fondată de papă în 2013 pentru a promova ceea ce a numit „Cultura întâlnirii” în rândul tinerilor. O parte din activitatea acestei organizaţii

Alegeri prezidențiale 2025. Românii din străinătate vor începe să voteze de joi, de la 22.00, ora României / Programul secțiilor de votare din diaspora

HotNews acum 28 minute
Primele secții de votare în străinătate pentru primul tur al alegerilor prezidențiale 2025 se vor deschide în Auckland, Noua Zeelendă, joi, la ora 22.00, ora României. Diaspora are la dispoziție trei zile pentru a vota. Față de alegerile trecute, câ

Preţurile petrolului au consemnat în aprilie cea mai mare scădere lunară din ultimii trei ani şi jumătate

News.ro acum 4 ore
Preţurile petrolului au scăzut miercuri şi au încheiat luna aprilie cu cel mai mare declin lunar din noiembrie 2021, pe fondul semnalelor transmise de Arabia Saudită privind o posibilă creştere a producţiei şi extinderea cotei sale de piaţă, în timp

Putin susţine că foşti militari francezi luptă alături de trupele ruse în Ucraina, într-o unitate numită „Normandia-Niemen”

HotNews acum 9 ore
Liderul rus Vladimir Putin a afirmat miercuri, în timpul unui forum la Moscova, că în Occident există oameni care împărtăşesc valorile ruseşti şi că o serie de cetăţeni francezi iau parte la operaţiuni militare din Ucraina alături de forţele ruseşti

Ana Birchall, numită în funcția de consilier prezidențial

Ziua Constanta acum 13 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a semnat miercuri, 30 aprilie 2025, decretul pentru numirea Anei Birchall în funcția de consilier prezidențial, începând cu data de 1 mai 2025. Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale

UE pregăteşte un „plan B” în cazul în care Trump renunţă la negocierile pentru Ucraina - FT

News.ro acum 8 ore
Uniunea Europeană pregăteşte un „plan B” privind modul de menţinere a sancţiunilor economice împotriva Rusiei în cazul în care administraţia Trump renunţă la negocierile de pace pentru Ucraina şi caută o apropiere de Moscova, a declarat miercuri Îna

Când începe votul în diaspora la alegerile prezidențiale 2025. Românii din străinătate au la dispoziție 3 zile pentru a vota

Adevarul acum 10 ore
Alegerile prezidențiale din luna mai se vor desfășura după un program diferit față de cel de până acum. Votanții din străinătate vor avea în continuare la dispoziție 3 zile pentru a vota, însă urnele se vor închide la aceeași oră în toate țările, in

Vremea

București
acum

16°
joi

11°/24°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/25°
dum.

14°/27°
Iasi
acum

18°
joi

12°/27°
vin.

8°/21°
sâm.

10°/27°
dum.

14°/28°
Constanta
acum

15°
joi

9°/20°
vin.

11°/15°
sâm.

10°/17°
dum.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

9°/24°
vin.

11°/21°
sâm.

13°/23°
dum.

14°/23°
Timisoara
acum

15°
joi

11°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

13°/25°
dum.

15°/25°