Preţul diamantelor a cres-cut cu aproape 22% anul trecut, acestea fiind un plasament care le-a adus investitorilor câştiguri mai mari decât cele în aur, acţiuni şi obligaţiuni.
La finele lui 2011, preţul diamantului era de 9.764,22 dolari, mai mare cu 21,7% comparativ cu anul anterior, potrivit Rapaport Diamond Trade Index. Acest indice măsoară evoluţia preţului mediu cerut în tranzacţiile de pe piaţa de profil, pentru diamantele de un carat, în funcţie de culoare şi claritate.
Menţionăm că preţul diamantelor a atins un vârf în iulie 2011, însă a început să se stabilizeze începând cu luna noiembrie. Potrivit raportului anual Rapaport Diamond Price, creşterea din intervalul ianuarie - iunie 2011 a fost influenţată de o supraîncălzire agresivă a pieţei datorită cererii din India, a investiţiilor speculative şi alimentării stocurilor retailerilor din Orientul Îndepărtat. În semestrul al doilea însă, piaţa diamantelor a fost influenţată de amplificarea incertitudinilor cauzate de crizele economice din SUA şi Europa, volatilitatea pieţelor financiare, valutare şi ale materiilor prime, dar şi de instabilitatea politică din Orientul Mijlociu.
Analiştii cred că aceşti factori vor influenţa şi în 2012 piaţa diamantelor, însă, în pofida problemelor economice globale, preţurile diamantelor ar trebui să crească.
* Bijutierii au început să prefere platina, din cauza preţului mare al aurului
Platina a devenit mai interesantă pentru bijutieri decât aurul după ce preţul metalului galben, considerat un plasament sigur în perioade economice incerte, a atins niveluri record, relatează Bloomberg. Preţul aurului l-a depăşit pe cel al platinei în august anul trecut, pentru prima oară după decembrie 2008.
Cererea de aur din partea bijutierilor a scăzut cu 3% anul trecut, în timp ce în cazul platinei a avut loc o creştere de 1,8%, potrivit datelor Consi