- instantanee -
De obicei, cînd vorbeşti sau scrii despre Viena, o faci din perspectiva turistului mai mult sau mai puţin grăbit, a celui sosit pentru prima dată pe malurile Donau Kanal-ului, ori revenit an de an în cadrul vreunui periplu mai vast, european. Cu cît timpul petrecut într-un loc este mai scurt, cu atît viteza de „fotografiere“ este mai mare, impresiile sînt mai intense (chiar dacă mai superficiale) şi trăirile mai adînci. Zicerea vergiliană „Fugit irreparabile tempus“ declanşează o goană febrilă pentru bifarea a cît mai multor monumente, locuri, privelişti. De stai însă mai mult într-un loc, fie el şi Viena, intervine blazarea rezidentului, fie el şi minitemporar. Ideea că ceea ce nu vezi azi ai timp să observi mîine se adînceşte tot mai mult, iar în cele din urmă monumentele devin simple decoruri stradale, locurile celebre – doar nişte pasaje de trecere, iar priveliştile, oricît de spectaculoase, lasă aparatele de fotografiat fără click-ul declanşator de amintiri.
Şi totuşi, urmările unei atari situaţii pot fi benefice. Nu mai bagi în seamă muzeele după care aleargă turiştii, nici palatele ori clădirile în jurul cărora se formează cozi, ci observi lumea măruntă şi/sau obişnuită a vieţii cotidiene dintr-o metropolă cosmopolită. Fiecare zi e altfel, chiar dacă se aseamănă cu cele trecute sau va servi drept model pentru cele viitoare. Iar ceea ce graba turistică te face să treci cu vederea, cînd zăboveşti zi după zi pe străzile Vienei, în lenevirea cotidianului, evidenţa lucrurilor mici nu mai poate fi ocolită. Pînă la urmă, toate astea au şi ele farmecul lor.
DE ACELASI AUTOR Naţionalism fără civilizaţie - Ţebea 2012 Oameni şi locuri. Prin Metaliferi Biserica de lemn din Bunești Lipscanii Slatinei● Cetăţeni. Vienezi. Pe austriecii sadea, sau cel puţin pe vienezi, ajungi să-i identifici, după cîteva zile de observaţii, instantaneu. În
