Liberalizarea pieţei de energie va însemna un avantaj pentru producătorii de energie în sensul că se va împiedica specula, iar contractele bilaterale vor fi tranzacţionate pe bursă! Fostul director general de la CE Rovinari, Laurenţiu Ciurel, crede, însă, că în acest an nu se va produce o liberalizare a pieţei de energie pentru că este an electoral. Pentru netranspunerea directivelor privind piaţa de energie, Comisia Europeana a trimis României un aviz motivat.
În februarie 2011, şefii de stat şi de guverne din UE au declarat că se impune finalizarea pieţei interne a energiei până în 2014. Acest lucru ar însemna ca în 2012 energia şi gazele să se scumpească cu 4-6% iar în 2013 să se liberalizeze piaţa pentru consumatorii non casnici, după cum au declarat specialişti din cadrul CE Rovinari. Acest lucru ar însemna în opinia specialiştilor ca din 2014-2015 populaţia să plătească energia electrică al preţul pieţei. Surse din sistem consideră că prin liberalizarea pieţei de energie se va împiedica specula iar toate contractele inclusiv cele bilaterale vor fi tranzacţionate pe bursa OPCOM. Pentru complexurile Energetice din Gorj, liberalizarea pieţei de energie ar însemna că nu vor mai pierde anual sute de miliarde de lei vechi din cauza ANRE, care impun preţuri la energie mult mai mici decât cele de producţie.
Ciurel: „Este an electoral”
Fostul director general al CE Rovinari, Laurenţiu Ciurel a declarat că este grav ce se întâmplă. „UE cere insistent liberalizarea pieţei de energie, însă, fiind an electoral nu cred că se va întâmpla. Liberalizarea înseamnă să nu existe acel reglementat, ca statul să nu mai impună acel preţ”, a precizat Laurenţiu Ciurel. De altfel, acesta crede că sunt şanse reduse ca în acest an să se liberalizeze piaţa de energie. „Probabil că se va încerca liberalizarea în alte domenii economice, la consumatorii industriali”, a spus