Considerat unul dintre cei mai mari compozitori de operă, Gioachino Rossini s-a bucurat o faimă rar întâlnită, în timpul vieții sale. Încă din copilărie, acesta a manifestat o înclinaţie aparte spre muzică, învăţând cu uşurinţă să cânte la pian, vioară şi violă. Studiile de specialitate le-a început în 1807 la Conservatorul din Bologna, dovedindu-se un student talentat şi silitor.

Gioachino Rossini, pe numele real Giovacchino Antonio Rossini, s-a născut pe 29 februarie 1792, în Pesaro, Italia, și a murit pe 13 noiembrie 1868, la Paris.

Primele sale încercări în compoziție sunt lucrări religioase și muzică de cameră. O primă operă, „Demetrio e Polutio”, începută acum, va fi terminată abia în 1812. Nu și-a încheiat studiul contrapunctului și al fugii, deoarece a primit o comandă de la „Teatro San Mosè” din Veneția pentru o farsă muzicală, „La Cambiale di Matrimonio” („Polița căsătoriei”).

Stilul „rossinian” se conturează de la început, de la vârsta de 18 ani. Gioachino Rossini compune cu o extremă ușurință lucrări dintre cele mai diverse. Astfel, într-un interval de circa 17 ani, el va oferi publicului 40 de opere, din care aproape jumătate s-au menținut în repertoriu. Aceeași uvertură va servi la „Aureliano in Palmira” (1813), apoi la „Elisabeta, regina Angliei” (1815), înainte de a ajunge la celebritatea universala cu „Il Barbiere di Siviglia” (Bărbierul din Sevilla), în 1816.

Fie drame lirice, fie opere comice, lucrările lui Gioachino Rossini sunt antrenate de același elan care se găsește în accelerarea ritmică și în celebrele crescendo-uri, atât de tipice. Totul și toată lumea pare întotdeauna că aleargă în aceste lucrări, compuse în pripă, cam neglijent. Spectatorul nu are timp să se plictisească, ariile sunt vii si pasajele de umplutură respiră veselie si tinerețe. Oricum ar fi natura libretului, lucrările lui Rossini emană bucuria