Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat, miercuri, că indemnizaţiile de şedinţă ale parlamentarilor opoziţiei care nu au participat la aceste reuniuni vor fi tăiate, decizia fiind luată marţi în Biroul Permanent al Camerei.
Anastase a precizat că indemnizaţiile parlamentarilor opoziţiei vor fi tăiate chiar dacă aceştia au semnat condica de prezenţă, dar nu au participat la şedinţa de plen în care s-a votat. Declaraţia preşedintelui Camerei Deputaţilor a fost făcută după ce a Victor Ponta a cerut demisia Robertei Anastase spunând că dacă acest lucru se va întâmpla atunci USL va reveni în Parlament.
"Am decis, ieri (marţi, n.r.), în Biroul Permanent, care diurnă să le fie tăiată pe toate zilele. (...) În măsura în care nu au semnat şi nu au participat la vot, atunci li se taie această indemnizaţie. Dacă au semnat, dar nu au participat la vot - asta se probează prin participarea la vot. Se taie şi în acest caz, categoric", a spus Anastase.
Anastase a spus că a avut o discuţie în prezenţa liderului de grup al PSD, Mircea Duşa, care a apreciat că decizia de tăiere a indemnizaţiilor celor care nu sunt prezenţi la Parlament este o deczie absolut normală, regulamentară, care există în ambele Camere.
Întrebată dacă indemnizaţia va fi tăiată şi în cazul parlamentarilor puterii care nu au venit la Parlament, Anastase a spus că acest lucru se a verifica cu ajutorul listelor de prezenţă. "Se întâmplă în fiecare lună ca aceste dirune să fie tăiate dacă nu eşti prezent la plen. E o chestie logică. Avem o procedură simplă care se repetă lună de lună: tuturor celor absenţi li se taie diurna pe ziua respectivă", a spus Anastase.
Preşedintele Camerei Deputaţilor a precizat că dacă liderul de grup motivează absenţele, atunci diurnele nu vor mai fi tăiate. "Dacă liderii de grup motivează, nu se mai taie. Să vedem că îşi asumă ace