Voi, cei care ma cunoasteti pe Pandora’s, stiti ca nu sunt o nationalista. Nici nu am cum. Recunosc ca am totusi niste sentimente fata de limba romana pe care ma stradui cat pot sa nu o pocesc. Si ca imi face placere sa vorbesc in romana, de cate ori pot. Si mai recunosc ca imi place ca am putut sa-mi numesc copilul cu nume romanesti, Gheorghe Andrei, zis si Gigi. Chiar daca stau in strainatate, am norocul sa stau intr-o tara care sa nu ma sufoce, care imi lasa libertatea de a gandi, vorbi si trai cum vreau eu. Mai mult, datorita limbii romane mananc o paine, ceea ce nu e de neglijat in ziua de azi. Doresc aceasta libertate tuturor, indiferent ca sunt minoritari din India sau din Nigeria.
De aceea, cu atat mai mult, doresc libertatea asta pentru cei cu care am in comun limba romana. Nu, nu ma anima sentimente de superioritate fata de altii, cu care avem atatea in comun pana la urma, desi tin sa le aduc aminte adevarul istoric cand e cazul. Romanii din Timoc – vlahii asa cum se incapataneaza autoritatile sarbe sa ii numeasca – au nevoie de ajutor pentru a obtine aceasta libertate fireasca. Sa isi poate boteza copiii cu nume romanesti, nu sarbesti. Sa invete la scoala, pe langa sarba, si romana. Sa poata purta nume de familie ne-slavizate si sa-si planga mortii in romana cu preoti de-ai lor, nu cu sarbi. Si sa tina legatura cu restul celor care vorbesc aceeasi limba, de oriunde ar fi ei. Aceeasi libertate le-o doresc si celor din Bulgaria, Ungaria, Grecia si Ucraina, despre care auzim din pacate putin in media romaneasca.
PS. E cred singura data cand apreciez un gest facut de puterea de la Bucuresti. Nu sunt sigura exact ca e un gest bine intentionat, dar e bine totusi ca ne aduce aminte de problemele celor de langa noi. Si e bine ca reusim, chiar daca in prea mica masura, sa enervam Europa. Macar atat cat sa nu uite ca suntem si noi pe aici, mai mult