România mediatică este actualmente sfâşiată de o gigantică baricadă electorală care desparte cele două mari tabere la fel de categoric precum Zidul Berlinului separa odinioară capitala Germaniei. Musai să fii de o parte sau de cealaltă a baricadei! Obiectivitatea? Aşa ceva nu există! Dacă cineva nu îşi precizează clar poziţionarea, adică dacă nu îl scuipă şi nu îl înjură fără încetare pe adversar, înseamnă că stă cumva deasupra baricadei, cam ca arbitrul la volei deasupra fileului, iar atunci îl vor împroşca şi bombarda cu toate mizeriile şi unii, şi alţii. Trebuie să ştim cu cine ne batem, cum spunea domnul Crin Antonescu, chemând la „lupta cea mare", pro-Băsescu versus anti-Băsescu.

Am pus şi eu două întrebări şi atâta mi-a trebuit! Pe cine vor protestatarii în locul lui Traian Băsescu? Prin ce diferă discuţiile domnului Victor Ponta cu reprezentanţii FMI de relaţiile negociate de actuala putere? Am stârnit o imensă mânie în tabăra USL, dar, făcând abstracţie de toate manifestările de indignare furibundă, răspunsul la cele două întrebări a fost acelaşi: întâi să-l dăm jos pe Băsescu şi pe urmă vedem noi... Cel mai amuzant a fost, evident, răspunsul domnului Mircea Badea, în ambele sale versiuni: în locul lui Traian Băsescu să punem „pe oricine" (prima versiune) sau „pe protestatarul din Baia Sprie" (versiunea a doua, îmbunătăţită). Două emisiuni s-a căznit pentru aceste versiuni de răspuns... iar aceasta spune totul. Nu se poate să nu te întrebi dacă ura împotriva lui Traian Băsescu poate şi trebuie să fie unica motivaţie a acestor oameni. Dreptul la opinie presupune şi dreptul celorlalţi de a avea o opinie, iar diversitatea opiniilor nu trebuie neapărat să conducă la învrăjbire şi ură. În mod civilizat, se poate discuta despre orice.

Din nou semnalez hărnicia din tabăra pro-Băsescu şi pasivitatea din tabăra USL. Mişcarea populară este o nouă