- despre digitalizare, remuneraţie şi copyright -

În cele ce urmează aş vrea să subliniez trei chestiuni. Mai întîi, că tehnologia digitală nu este o problemă – nici în general, nici pentru autori şi artişti. A doua, că remuneraţia pentru artişti este, în schimb, o problemă. A treia, că un copyright mai puternic nu este soluţia.

Încep cu două citate. Primul este din Douglas Adams, autorul lucrării The Hitchhiker’s Guide to the Galaxy: „Orice există pe lume cînd te-ai născut este normal şi obişnuit şi este doar o parte naturală a felului în care merge lumea. Orice este inventat de cînd împlineşti 15 ani pînă faci 35 este emoţionant şi revoluţionar şi probabil că poţi să-ţi faci o carieră din asta. Orice este inventat după ce împlineşti 35 de ani este împotriva ordinii naturale a lucrurilor“. O ilustrare perfectă a cuvintelor lui Adams este citatul următor: „Un viitor fără muzică e ca şi scrisul pe ziduri. Dacă astăzi şi mîine industria muzicală nu este capabilă să îşi rezolve problemele economice, atunci poimîine, în ciuda tuturor super-tehnologiilor, va fi greu să mai copiem orice fel de muzică“. Sună ca o altă poveste despre tehnologia digitală care omoară industria muzicală? De fapt, citatul este luat dintr-un articol publicat în 1977 în Der Spiegel, care avertiza că înregistrările făcute acasă au „consecinţe fatale“ asupra scenei muzicale. Iar în 1980, asociaţiile industriei muzicale din Marea Britanie au lansat o campanie intitulată „Home Taping is Killing Music. And it’s Illegal“ („Înregistrările făcute acasă omoară muzica. Şi sînt ilegale“). Dar, aşa cum ştim, muzica nu a fost omorîtă de înregistrările făcute acasă. Deceniul următor s-a arătat a fi Vîrsta de Aur chiar pentru acele companii care au făcut campanie împotriva copierii ilegale.

Este situaţia de astăzi sensibil diferită? Sau e posibil ca ceea ce a fost greşit în anii ’70 şi ’80 să