Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ZF Power Summit: România nu poate evita majorarea preţurilor dacă vrea să îşi modernizeze centralele şi să nu ajungă importator de energie. GALERIE FOTO

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 29 februarie 2012 · ·

Liberalizarea preţurilor şi investiţiile în energia regenerabilă au fost principalele subiecte de discuţie în prima zi a Power Summit '12, eveniment organizat de Ziarul Financiar, la care au participat cele mai importante nume ale industriei de energie din România. Oficialii marilor grupuri străine cu operaţiuni pe piaţa locală au atras însă atenţia că România riscă să piardă investiţii importante dacă piaţa de energie nu va fi liberalizată, cu preţul unor costuri mai mari pentru populaţie şi cu riscul de a ajunge importator de energie dacă nu va obţine fondurile necesare pentru a finanţa investiţiile în tehnologie.

Potenţialul de atragere de in­vestiţii al sectorului ener­getic al României este ridicat atât datorită resurselor aflate în subsol sau poten­ţialului eolian şi solar, dar şi datorită nevoii de modernizare ca urmare a intrării în vigoare a legislaţiei europene ce impune renunţarea la centralele ineficiente şi cu un grad ridicat de poluare.

Toţi invitaţii la ZF Power Summit 12 au vorbit despre planuri de investiţii, fie că a fost vorba de companii străine precum Enel sau GDF Suez sau de com­panii deţinute de stat, precum Hidro­electrica, sau chiar de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), cel mai mare investitor instituţional în România.

"În România, generarea de energie trebuie privatizată, fie prin privatizarea de active de către stat, fie prin iniţative private în proiecte greenfield. Sunt nece­sare investiţii în sectorul de transmisie pentru întărirea şi pregătirea reţelei naţionale pentru energia eoliană. Sunt de asemenea necesare claritatea şi predicitibilitatea reglementărilor. În acest moment există o goană după proiectele eoline, însă numărul contractelor de conectare la reţeaua de energie eoliană este încă mic. Avem patru mandate în energia eoliană, avem un alt pro­iect în energia de biomasă, a căror

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pana de curent în Spania și Portugalia. UE nu ridică nivelul de alertă cibernetică, anunță DNSC

HotNews acum 45 minute
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) anunță că nu a fost confirmată existența unui atac cibernetic care să fi vizat rețelele de electricitate din Spania, Portugalia și regiuni din Franța, astfel că nu a fost ridicat nivelul de aler

Guvernul are un nou secretar general. Numirea a fost publicată în Monitorul Oficial

HotNews acum 20 minute
Cristina Trăilă (PNL) a fost numită, luni, de premierul Marcel Ciolacu, în funcţia de secretar general al Guvernului, cu rang de ministru. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial, informează News.ro. Premierul a semnat decizia privind numirea

VIDEO Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, în lacrimi după ce moţiunea simplă împotriva sa a fost adoptată de Senat: „E o nedreptate”

HotNews acum o ora
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a declarat luni, după ce moţiunea simplă împotriva sa, depusă de AUR, SOS și POT, a fost adoptată de Senat, că este vorba doar de „matematică parlamentară pură”. „Consider că munca pe care am depus-o este cu

Vladimir Putin anunță un armistițiu de Ziua Victoriei: „Toate acțiunile militare vor înceta”

HotNews acum 4 ore
Președintele rus Vladimir Putin anunță luni un armistiţiu „umanitar” în Ucraina, între 8 și 11 mai, cu ocazia aniversării Zilei Victoriei, sărbătoarea care comemorează victoria asupra Germaniei naziste, transmite agenția rusă TASS. „Pe baza consider

Valeria Herdea, schimbată de la conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Cine este noul șef al CNAS

HotNews acum o ora
Valeria Herdea, medicul care a condus Casa Națională de Asigurări de Sănătate începând din ianuarie 2024, a fost revocată astăzi din funcție, printr-o decizie a premierului Marcel Ciolacu, publicată în Monitorul Oficial. Noul președinte al CNAS este

Conclavul se întruneşte la 7 mai pentru a alege un nou papă, anunţă Vaticanul

News.ro acum 4 ore
Cei 135 de cardinali electori urmează să se întrunească începând de la 7 mai în Conclav, în Capela Sixtină, pentru a alege un nou Suveran Pontif, anunţă luni Vaticanul, la două zile după funeraliile Papei Francisc, relatează AFP. (Vom reveni)

Reacția Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică după pana de curent din mai multe state UE

Adevarul acum 21 minute
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) nu confirmă existenţa unui atac cibernetic sau a unui incident cibernetic transfrontalier, după pana de curent înregistrată luni în mai multe state ale Uniunii Europene.

Proiectul de lege privind pensiile speciale ale magistraţilor, amânat două săptămâni, în Senat

News.ro acum 5 ore
Senatorul PSD Marius Humelnicu, preşedintele comisiei de muncă din Senat, a anunţat luni că proiectul de lege privind pensiile speciale ale magistraţilor a fost amânat pentru două săptămâni, după ce au fost primite mai multe amendamente, în ultimul

Caz halucinant de SCLAVIE la o fermă din Prahova. Șapte persoane ținute în bărăci fără apă și curent / Lucrau câte 12-17 ore zilnic

Gandul acum 2 ore
Caz halucinant de sclavie la o fermă din Prahova! În concret, șapte persoane au fost obligate să muncească la o fermă din județul Prahova, fără să fie plătite corespunzător. Acestea erau ținute în bărăci fără apă și curent și puse să lucreze câte 12

Marius Lăcătuș, cetățean de onoare al municipiului Brașov

Ziua Constanta acum 3 ore
Fostul fotbalist de la FC Brașov și FC Steaua, Marius Lăcătuș, a devenit, luni, Cetățean de onoare al municipiului Brașov, după ce Consiliul Local a adoptat o hotărâre în acest sens, arată Agerpres. Inițiativa acordării acestui titlu fostului jucăto

Vremea

București
acum

17°
lun.

5°/18°
mar.

3°/19°
mie.

9°/22°
joi

13°/25°
Iasi
acum

18°
lun.

4°/19°
mar.

4°/21°
mie.

12°/24°
joi

14°/22°
Constanta
acum

11°
lun.

5°/14°
mar.

5°/12°
mie.

7°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

6°/20°
mar.

7°/19°
mie.

10°/21°
joi

11°/20°
Timisoara
acum

19°
lun.

10°/20°
mar.

9°/21°
mie.

10°/23°
joi

12°/23°