Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Când doi se ceartă, Guvernul decide soarta UMF

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 29 februarie 2012 ·

Soluţia cea mai probabilă care s-ar putea aplica la problemele create în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) Târgu-Mureş s-ar putea concretiza într-o hotărâre de Guvern, unde să fie propuse două variante: înfiinţarea unei facultăţi în limba maghiară, cu condiţia să îndeplinească condiţiile legii privind calitatea învăţământului superior, sau un program de studiu.

Discuţiile purtate între reprezentanţii Ministerului Educaţiei şi ai UMF Târgu-Mureş timp de şapte ore, marţi seara, au eşuat, fiecare dintre părţi având ceva de obiectat, potrivit prof. dr. Constantin Copotoiu, rectorul în funcţie al UMF Târgu-Mureş. La discuţii au participat ministrul Educaţiei, Cătălin Baba, secretarul de stat în MEC din partea UDMR Kiraly Andras, rectorul în funcţie Constantin Copotoiu, prof. dr. Leonard Azamfirei, noul rector ales în cadrul alegerilor de săptămâna trecută, reprezentantul studenţilor în Senatu UMF, Mihai Pavel, prof. dr. Szabo Bela, prof. dr. Szilagyi Tibor şi reprezentantul studenţilor maghiari.

Discuţiile au fost purtate pe marginea Cartei UMF, privind caracterul multicultural şi multilingv al universităţii, precum şi problema alegerii prorectorilor şi prodecanilor în funcţie de etnia rectorului sau al decanului.

Propuneri acceptate de români în favoarea maghiarilor

Cadrele didactice române au fost de acord să se introducă în Cartă posibilitatea propunerilor venite din partea cadrelor maghiare pentru scoaterea la concurs a posturilor, însă în caz că se întâmpină nereguli, Senatul ia decizia finală. „A doua problemă discutată a fost apartenenţa cadrelor didactice la o linie de predare română sau maghiară, având în vedere că sunt cadre didactice române care predau în limba maghiară şi cadre didactice maghiare care predau în limba română. Aici s-a căzut de acord să se ţină cont de opţiunea cadrului didactic şi faptul că predă la

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Război în Gaza, ziua 245. Patru ostatici israelieni au fost salvaţi de armată

Press Alert acum 34 minute
< figure id="attachment_514447" style="width: 640px" class="wp-caption alignnone"> Foto: arhivă Forțele israeliene au salvat sâmbătă patru ostatici în viață din centrul Fâșiei Gaza, a declarat armata, potrivit The Guardian. Cei patru ostatici, trei

Trei moldoveni au fost arestaţi în Franţa sub suspiciunea că au desenat sicrie pe ziduri însoţite de cuvintele „soldaţi francezi în Ucraina”

HotNews acum o ora
Trei persoane din Republica Moldova au fost reţinute şi plasate în arest la Paris, fiind suspectate că au aplicat pe ziduri şabloane de tip graffiti ce reprezintă sicrie, însoţite de menţiunea „Soldat francez în Ucraina", potrivit BFMTV, citată de N

Explozia de la Dedeman din Botoșani. Patru victime sunt în continuare în stare gravă

HotNews acum 3 ore
Opt din 15 persoane care au fost rănite în explozia de la magazinul Dedeman din Botoșani au fost externate. Doi pacienți internați la Spitalul Floreasca din București sunt în continuare în stare gravă, aceștia fiind intubați. Unitate primire urgente

Proprietarul câinelui care a mușcat o mamă și pe fetița ei într-un parc din București a fost reținut

Ziare.com acum 24 minute
Proprietarul câinelui care a mușcat, joi, 6 iunie, o mamă și pe fetița ei în parcul Cișmigiu din Capitală a fost reținut de polițiști, susțin surse pentru g4media.ro. Potrivit acestora, suspectul urmează să fie prezentat procurorului pentru luarea m

Trei muncitori au ajuns în spital, după o explozie pe un șantier din Ibiza. Unul dintre ei este din România

Ziare.com acum o ora
Trei bărbaţi, între care unul din România, au fost răniţi, vineri, 7 iunie, într-o explozie care a avut loc în timp ce lucrau într-un şanţ pe un şantier din Ibiza, relatează Periodico de Ibiza y Formentera. Potrivit Departamentului de Sănătate din I

A murit jurnalistul Mircea Carp, una dintre vocile posturilor Radio Europa Liberă și Vocea Americii

HotNews acum 2 ore
Jurnalistul Mircea Carp, una dintre vocile posturilor Radio Europa Liberă și Vocea Americii în timpul comunismului, a murit la vârsta de 100 de ani, anunță Familia Regală, sâmbătă, pe Facebook. Mircea CarpFoto: AGERPRES Familia Regală afirmă că jurn

Care este starea premierului Danemarcei, după ce fost atacată în piața din Copenhaga. Ce probleme de sănătate acuză

Ziare.com acum 2 ore
Cabinetul premierului Danemarcei, Mette Frederiksen, a informat sâmbătă că aceasta a suferit o entorsă cervicală uşoară în urma atacului căruia i-a căzut victimă vineri seara, când un bărbat a lovit-o în piaţa Kultorvet din Copenhaga, transmite Reut

Biroul Electoral a decis vineri seara că pot fi tipărite buletine de vot suplimentare și pot fi transportate între secţii în ziua alegerilor, acuză USR

HotNews acum 2 ore
Reprezentanții USR acuză că vineri seară, cu mai puţin de 48 de ore înaintea deschiderii urnelor pentru alagerile locale și europarlamentare, Biroul Electoral Central (BEC) a adoptat o hotărâre prin care este permisă tipărirea suplimentară de buleti

Cod galben de caniculă în Banat şi sud-vestul ţării

Press Alert acum 4 ore
Temperaturile se vor menține deosebit de ridicate și în zilele următoare, îndeosebi în regiunile sudice și sud-estice. De asemenea, au fost emise două avertizări Cod galben, valabile sâmbătă. „Pe parcursul zilei de sâmbătă, în Banat, Oltenia, cea ma

Programul secțiilor de votare în România la alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie 2024

HotNews acum 32 minute
Alegerile locale și europarlamentare de duminică, 9 iunie, vin cu o noutate când vine vorba de programul secțiilor de votare. Față de alegerile anterioare, programul de funcționare al acestora a fost prelungit cu o oră, până la ora 22:00. Bărbat car

Vremea

București
acum

34°
sâm.

22°/34°
dum.

18°/33°
lun.

23°/36°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

16°/29°
lun.

17°/33°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

28°
sâm.

19°/28°
dum.

19°/25°
lun.

20°/27°
mar.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

15°/29°
dum.

16°/28°
lun.

17°/29°
mar.

15°/25°
Timisoara
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/30°