România şi Uruguay au terminat la egalitate, 1-1 (0-1), miercuri seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, într-un meci amical de fotbal.
Uruguay a marcat în debutul jocului (2), prin Edinson Cavani, dar tricolorii au jucat mai bine în repriza secundă, reuşind
egalarea prin Bogdan Stancu (50). Sud-americanii au deschis scorul la prima lor ocazie, prin Edinson Cavani, care l-a învins pe Tătăruşanu cu un şut la colţul lung (2). Tricolorii au revenit în joc şi Mutu a avut prima şansă de gol în minutul 5, când a tras pe lângă poartă din careu.
Cavani a avut şansa de a majora diferenţa (16), la capătul unui contraatac, dar a reluat în bară mingea centrată de Suarez şi deviată de un fundaş.
România a trecut pe lângă egalare în min. 25, când Marius Niculae a trimis fără preluare în bara porţii lui Muslera.
În debutul reprizei secunde, pe ninsoare, după mai multe schimbări efectuate de Piţurcă, Torje se demarcă excelent în careul oaspeţilor, dar trage alături din poziţie de finalizare (48). România reuşeşte egalarea în min. 50, când Torje centrează, iar Bogdan Stancu se înalţă de lângă Lugano şi înscrie cu capul: 1-1. România a avut două ocazii bune de a trece în avantaj în min. 66: mai întâi Stancu a fost blocat in extremis de Muslera, după care Goian a reluat alături cu capul la cornerul care a urmat. După câteva minute în care campioana Americii de Sud a fost mai ofensivă, Mutu fost şi el aproape de gol, dar mingea trimisă din careu a ocolit ţinta (74). Torje a ratat ultima ocazie a meciului (90), şutul său cu efect ocolind ţinta.
Au evoluat echipele: România: 12. Ciprian Tătăruşanu – 4. Paul Papp, 6. Vlad Chiricheş, 15. Dorin Goian, 14. Iasmin Latovlevici (7. Valerică Găman, 61) – 11. Gabriel Torje, 13. Ionuţ Neagu (8. Costin Lazăr, 46), 22. Mihai Pintilii (5. Alexandru Bourceanu, 46), 10. Adrian Mutu (căpitan; 20. Cristian Tănase,