Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, miercuri, că Legea lustraţiei este "o gogomănie", care arată că PDL nu are nici specialişti, nici gândire strategică, relatează Mediafax.
Ponta a spus că Legea lustraţiei adoptată marţi de Camera Deputaţilor este "neserioasă", fiind un semn că PDL nu are specialişti care să facă un text de lege corect.
"Dincolo de ridicolul situaţiei, că au venit în Parlament cu o lege prin care îl lustrau pe domnul Meleşcanu cu o oră înainte să îl numească şef la SIE, sau îl lustrau pe domnul Ungureanu, pe domnul Boc, a ieşit o varză de lege care nu rezolvă nimic şi care demonstrează că PDL nu mai are nicio gândire strategică", a afirmat el.
Preşedintele PSD a acuzat faptul că în lege au fost introduse mai multe excepţii de la principiul lustraţiei, pentru a nu afecta liderii PDL. "Dacă faci o lege pe un principiu, atunci îl aplici la toată lumea. Nu poţi să faci o lege în care să scoţi excepţii, să nu fie nici domnul Ungureanu, nici domnul Meleşcanu, nici domnul Boc, dar hai să fie Macovei. Nu are sens, e o gogomănie", a spus Ponta.
El a afirmat că Legea lustraţiei nu îi afectează pe cei din PSD, pentru că persoanele care vor să candideze o pot face în continuare. "Iar eu în viitorul Guvern o să vin cu o echipă de miniştri tineri, care măcar biologic, aşa cum sunt şi eu, nu aveau cum să intre sub incidenţa acestei legi", a adăugat Ponta.
Ponta a mai afirmat că nici măcar Monica Macovei nu ar fi trebuit să fie "lustrată".
"Nici măcar doamna Macovei, despre care ştiţi că nu am o părere bună, nu cred că trebuie să o lustreze cineva. PDL o susţine, iar oamenii votează sau nu PDL. Ce este gogomănia asta, să nu o laşi pe Macovei, nu îl laşi pe Boc? Nu am înţeles ce vor să facă", a spus Ponta.
Legea lustraţiei a fost adoptată, rapid, marţi dimineaţă în Comisia juridică a Camerei şi apoi în plen, fără a exi