Peste 200 de sindicalişti din cadrul Cartel Alfa BNS şi cadre militare în rezervă protestează, miercuri, de la ora 14:00, în faţa Prefecturii Constanţa, faţă de noul Tratat fiscal al Uniunii Europene, dar şi faţă de măsurile de austeritate luate de Guvernul român.
Manifestanţii scandează "Jos Băsescu", "Jos corupţia", "Hoţii, hoţii", "Demisia" şi au mai multe pancarte pe care scrie "Spune NU noului Tratat fiscal", "Noi şomeri, voi boieri", "Stop austerităţii", "Ne-aţi promis lapte şi miere şi ne daţi concediere", "Venituri salariale decente", "Toate legile asumate de Guvern să fie rediscutate în Parlament", "Noi am votat parlamentari, nu guvernanţi".
De asemenea sindicaliştii protestează faţă de măsurile de austeritate ale Guvernului, cer crearea de noi locuri de muncă, combaterea muncii la negru, combaterea fraudei şi a evaziunii fiscale, precum şi revenirea la salariile bugetarilor dinaintea diminuării acestora din 2010.
Mişcări similare de protest au loc miercuri în mai multe oraşe din ţară.
Mitingul de la Constanţa este autorizat până la ora 16:00.
Sindicaliştii "Cartel Alfa" şi BNS protestează astfel alături de colegii lor europeni faţă de Tratatul fiscal al UE, considerând că impunerea unei austerităţi "va arunca Europa în recesiune".
Confederaţia Europeană a Sindicatelor (CES-ETUC) organizează miercuri manifestaţii în toate cele 27 de ţări ale UE pentru a denunţa şi a condamna acest tip de guvernanţă şi pentru a propune alternative pentru locuri de muncă şi justiţie socială.
Acţiunea de protest are loc în ajunul Summitului European, dominat de tema austerităţii şi disciplinei bugetare.
"Efectele crizei economice şi sociale au ajuns la un nivel intolerabil pentru milioane de români. Singurul răspuns pe care guvernanţii au fost în stare să-l dea până acum a fost adoptarea unor măsuri dure de austeritate: tăie