Apărut în Dilema,nr. 471, 22 martie 2002
Filmele astea ieri sovietice, la care nu se uita mai nimeni, azi ruseşti şi de mare succes la Tele 7 abc, conţin cea mai consistentă ironie postdecembristă.
Ieri făceau sală goală fiindcă erau sovietice şi nu puteau fi decît "iar cu partidul", "iar cu producţia", "iar cu Lenin", iar cu şabloanele lor, numai că noi, un grupuscul de cinefili, rezistenţi prin dispreţ (diagnostic memorabil emis de Valeriu Cristea), tolstoievskieni pînă în măduva oaselor, la curent cu Eisenstein, Vertov şi Soljeniţîn, cu situaţia internaţională şi cu mersul istoriei chiar şi în cinema, nu ne mai lăsam înşelaţi, în general şi în special, de realismul socialist, devenind specialişti în descoperirea filmelor sovietice Ku-Ki.
Filmele Ku-Ki erau - în codul nostru - cele cu Cu-Chip-Uman, nu numai în afara şabloanelor, dar şi împotriva lor, chit că puteau începe cu "Muncitorul şi Colhoznica" din genericul studioului Mosfilm. Filmele Ku-Ki se opuneau filmelor Mişimişi - abreviere a celebrei sintagme: "mii şi mii de bucureşteni l-au întîmpinat... l-au ovaţionat... l-au slăvit pe...". Filmele Ku-Ki erau după chipul lui Vasili Şukşin (cînd nu al "idiotului" Mîşkin...), o moacă de "drept comun", trecută prin lagăre de reeducare, proaspăt eliberată din închisori unde n-ar fi fost exclus să fi jucat Hamlet în lanţuri ca în nepieritoarea amintire din Casa morţilor. (A se revedea Călina roşie a lui Şukşin, cu prima secvenţă, corul recidiviştilor, pe o scenă, cîntînd Kalinka sub lozinca de pe perete: "Proletari din toate ţările, uniţi-vă!".) Filmele Ku-Ki aveau chipuri de oameni din subteranele de astă dată sovietice unde mişunau personaje care puteau declara oricînd şi exact ca omul lui Fiodor Mihailovici: "N-am ştiut să devin numai rău, dar nici altcumva: nici rău, nici bun, nici ticălos, nici cinstit, nici tu erou, nici tu muscă..." Aceste ni
