Dacă tot au dat băncile cu economia în gard, hai să le ajutăm să o facă în continuare! Ceea ce se întâmplă aiurea în lume, se întâmplă şi în România. Băncile nu numai că nu au fost lăsate să suporte consecinţele spargerii bulei creditului de care chiar ele erau responsabile, dar, fiind considerate sistemice, au fost ajutate din răsputeri de autorităţi să îşi împrăştie pierderile - care ar fi trebuit să se regăsească exclusiv în propriile portofolii - către întreaga societate. Deopotrivă consumatori cu vântul prin buzunare şi agenţi economici istoviţi trag din greu ca să ne lăudăm că în România nu a dat faliment nicio bancă.

Şi pentru că statul român tot pare a fi reprezentantul sistemului bancar mai degrabă decât al contribuabililor, nici nu ne mai mirăm de legăturile din ce în ce în ce mai strânse (deloc nevinovate) dintre instituţiile oficiale şi băncile - de importanţă sistemică, nu-i aşa? - cu capital străin de la noi. Fascismul (fuziunea dintre puterea corporaţiilor şi cea a statului, după cum l-a definit Mussolini) financiar românesc pare a căpăta tot mai mult cheag. Copiem din ce în ce mai mult ce se întâmplă în SUA, unde oamenii se plimbă dintr-o parte în alta ocupând succesiv funcţii de conducere ale holding-urilor bancare de pe Wall Street şi de demnitari ai Trezoreriei Statului sau ai Administraţiei Prezidenţiale. De fiecare dată - desigur - în favoarea industriei financiare şi pe cârca plătitorului de taxe american.

Ultimul episod de acest fel este numirea la Ministerul Finanţelor Publice, ca şef al Trezoreriei României, a lui Cristian Sporiş, cel care anterior deţinea poziţia de director executiv pe Trezorerie şi arbitraj la Raiffeisen Bank. Chiar dacă nu ar fi fost de la banca respectivă, oricum funcţia ar fi fost ocupată tot de cineva din interiorul sistemului bancar. "Au fost mai multe propuneri din mediul bancar, iar în final a rămas