Partida de deschidere, de tineret-speranţe, s-a terminat. Scorul nici nu contează. A fost un meci cenuşiu, „fără istoric“ – cum zic comentatorii sportivi. Confruntarea cotidiană şi anodină a celor mulţi care se luptă cu adversari îndărătnici, imprevizibili şi cinici: sărăcia, manipularea, şomajul, lehamitea, minciuna. Miuţa acelora mulţi care joacă pentru bani, şi nu pentru spectacol. Meciul lor, mereu pierdut.
Puţinii spectatori din tribune au părăsit, rebegiţi, stadionul şi se îndreaptă grăbiţi spre case. Începe marele derby, meciul adevărat, transmis live, seară de seară, pe toate canalele. Meciul acelora puţini care pretind că joacă nu pentru bani, ci pentru spectacol. Meciul din academia lu’ Mitică, întotdeauna meci istoric, confruntarea-ntre vedete şi elite, ciocnirea între stele. Meciul lor, mereu cîştigat. Tribunii de la Real Naţional vs analiştii de la Inter Tălmăcirea.
Ei sînt aceia care, de dragul nostru şi pentru noi, spectatorii rebegiţi întorşi acasă după meciurile cotidiene şi anodine, rescriu şi rejoacă piesa, refac partida, redesenează, într-un decor de Second Life, realitatea, reproiectează şi reconstruiesc ziua care stă să se termine. Iar noi, prosternaţi în faţa canalelor, savurăm sleita fleică de istorie alternativă, recondimentată în boiaua analiştilor şi reprăjită în untura revărsîndă a tribunilor.
Hai că-ncepe… Pe Naţional Studio Arena se cîntă imnurile. Tribunii, patrioţi all-inclusive, acum ori niciodată, cu palma dreaptă încleştată pe pectoralul interesului naţional, intonează strofe de deşteptare şi sudalme contra tiranilor. Tălmacii, contemplativi de Hamangia, cu capu’-n pumni, degetul mare-n beregată şi arătătoru’-nfipt în tîmplă, bolborosesc în canale o strofă cu rating garantat, o strofă traian-free.
Imaginile TV le-ncalecă chipurile…
Echipa celor de la Realmente Naţional (fostă Certamente Liberal-Categor
