● Pentru că s-a născut într-un oraş mitic, Ierusalim, şi pentru că Aradul israelian în care trăieşte azi îl leagă, măcar onomastic, de noi.
● Pentru că ne place îndrăzneala, oz-ul (pseudonimul lui înseamnă în ebraică îndrăzneală) precum şi acel pămînt al făgăduinţei numit land of Oz. Şi pentru că am observat coincidenţa că filmul despre Oz s-a născut în acelaşi an cu autorul.
● Pentru că a descoperit defectul de fabricaţie al fanaticului: lipsa de imaginaţie.
● Şi medicamentul: pastile cu imaginaţie şi pastile cu umor, deocamdată doar din romane, remediu ce ar trebui să-l facă automat laureat al Premiului Nobel. (Pentru medicină!)
● Pentru că unele din paginile cărţilor lui conţin diamante ale tristeţii şi pentru că paginile lui triste nu sporesc tristeţea lumii, dimpotrivă, o potolesc.
● Pentru că ştie să traverseze frumos suferinţa. Fără să se otrăvescă, fără să otrăvească, fără să înnebunească.
● Pentru dostoievskianismul amosozian al unora dintre personajele lui şi pentru că e bine printre umbrele lăsate de cărţile lui.
● Pentru că face construcţii mari din cîteva linii fragile, aşa cum reuşesc unii să ridice castele din cîteva chibrituri.
● Pentru că ştie că uneori femeia „nu mai poate să îndure“ şi trebuie menajată.
● Pentru că a avut îndrăzneala, în secolul 20, să scrie un roman epistolar demn de secolul 18, Cutia neagră, pentru personajele secundare de aici (avocatul Zakheim şi religiosul soţ Sommo, ar merita Oscaruri) şi pentru umorul tandru şi crîncen din aceste scrisori.
● Pentru lupta lui cu intolerabilul, care se dă cu armele toleranţei.
● Îl citim pentru rîsul domol şi bun din unele pagini ale lui (deşi, în paranteză fie zis, unul din personajele din Odihnă desăvîrşită spune ceva despre nesăratele glume româneşti.)
● Pentru ironiile cele mai savuroase la adresa intervievatorilor şi imagina
