Pactul Fiscal este coerent cu statul minimal, adică cu dezinteresul statului față de starea de bine a cetățenilor. Odată aderată la Pactul Fiscal orice întoarcere a României la o perspectivă socială este imposibilă, deoarece fiecare guvern va fi ținut să respecte aderarea; altfel spus, România va deveni neo-liberală chiar dacă cetățenii ei vor dori să aleagă un alt sistem social-politic. Mai trist chiar, statul va deveni neo-liberal chiar dacă prin alin. 3 al art. 1 din Constituție România este proclamat stat social; ceea ce înseamnă o modificare de facto a Constituției. Putem imagina câteva din efectele aderării la Pact pornind de la zonele considerate cele mai deficitare ale bugetului: scăderea pensiilor (bugetul asigurărilor sociale este deficitar), reducerea capacității de asigurare a sănătății populației (bugetul asigurărilor sociale de sănătate este și el deficitar, doar că deficitele sunt făcute pe spinarea cetățenilor și ale salariaților), reducerea investițiilor (nu și a celor în borduri sau alte minuni care aduc un beneficiu social minim și unul maxim pentru „băieții deștepți"). Avem posibilitatea anticipării efectelor statului minimal uitându-ne la ceea ce se întâmplă în sistemul sanitar: când ai prea puțini bani pentru sănătate populației (suplimentar, când și din aceștia mai cheltui pentru diferite interese de grup) ajungi să-ți pui cetățenii pacienți să-și cumpere mai toate cele necesare pentru tratament: medicamente, materiale sanitare și ceva plată pentru cei care te tratează. Altfel spus, trăim deja o imagine a statului minimal și a efectelor aderării la Pactul Fiscal. Nivelul economiei depinde de starea de dezvoltare a națiunii; aceasta din urmă poate să fie legată cel puțin uneori de curajul de-a asuma deficite financiare având ca miză dezvoltarea. Unul din efectele Pactului fiscal îl va constitui limitarea capacității de investire în dezvoltare; a