- prima europenizare -

● Paradoxul face să scriu acest text pe aeroportul din Istanbul. Am cîteva ore bune în escala spre Priştina. Nu e prima dată cînd trec prin Istanbul în drum spre oraşe care se află mai aproape de Bucureşti, ba chiar în direcţia opusă. Am fost şi la Kiev, şi la Zagreb, prin Istanbul. Spre ruşinea mea, nu am ajuns niciodată în oraşul propriu-zis. Dar aeroportul ăsta îl ştiu bine, şi e mereu interesant. Foarte mare, foarte modern, aici înţelegi ce înseamnă nod civilizaţional, cu pelerinii care merg la Mecca, cu sudaneze bătrîne în haine largi şi albe, cu oameni de toate culorile şi cu tabele de plecări unde la fiecare cinci minute decolează cîte o cursă. Cu turcoaicele de la security, îmbrăcate cu pantaloni mulaţi strîns pe fund, cu nimic deosebite de femeile de la security din restul Europei.

● Şi iată-mă deci certîndu-mă în engleză cu o chelneriţă turcoaică fardată strident, cu fustă deasupra genunchiului şi de o orientală nepăsare faţă de client, terminînd primul volum din Amintiri – Ce am auzit de la alţii al lui Radu Rosetti (Humanitas, 2011). Şi se termină şi regret că nu ştiu şi nici nu am priceput din prefaţă sau din altă parte, sau poate mi-a scăpat, cînd urmează şi restul volumelor, dacă urmează.

● Îmi aduc cumva aminte că cineva mi-a arătat o înregistrare pe YouTube a baladei lui Ştefan Hruşcă – „În poartă la Ţarigrad“, unde erau două comentarii. Primul zicea „eu is nascut? in Tarigrad, republeca Moldova, poate e despre mine :D, imi place..“ (am transcris exact, comentariul e încă acolo). Şi cineva îi răspundea: „sa mor eu dak styam ca? exista tarigrad“. E drept că altcineva îi lămureşte ulterior: nu e vorba de Ţarigrad din Republica Moldova, ci de celălalt Ţarigrad, adică Cetatea Cezarului, Constantinopole, Istanbul. Ţarigradul a fost pentru sute de ani capitala lumii noastre, Bruxelles + Washington + Moscova în ace