Datoriile totale ale CFR au crescut, anul trecut, la peste 6,66 miliarde lei, de la circa 5,84 miliarde lei, în 2010, după cum ne-a spus conducerea companiei. Din totalul acestor datorii, aproape 4 miliarde lei reprezintă obligaţiile restante către stat, acestea fiind cu aproximativ 900 milioane de lei mai mari faţă de cele din 2010.
În acest fel, Compania Naţională de Căi Ferate a "urcat" pe primul loc în topul marilor datornici la stat, "reuşind" să bată recordul CNH, care a stat luni bune în vârful topului.
Esta posibil, însă, ca CFR să nu ţină atât de mult capul de tabel, având în vedere că există un proiect de ordonanţă de urgenţă semnat de conducerea Ministerului Transporturilor care anulează datoriile CFR la bugetul consolidat şi la fondul de risc, ce însumau, la finalul anului trecut, 4,5 miliarde lei. Documentul arată că ştergerea datoriilor va fi efectuată prin derogare de la legislaţia actuală care reglementează datoria publică, urmând să aibă loc "o conversie în acţiuni a creanţelor principale şi a accesoriilor aferente, inclusiv accesoriile aferente celor stinse cu întârziere, cuvenite bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale şi bugetelor fondurilor speciale, reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri bugetare, individualizate în titluri de creanţă emise până la 31 decembrie 2011, datorate de către Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA (inclusiv filialele Intervenţii Feroviare şi Întreţinere Mecanizată a Căii Ferate) la această dată şi nestinse până la data eliberării documentului de atestare". Aceeaşi procedură va fi aplicată şi pentru datoriile la fondul de risc.
Proiectul mai menţionează: "Administratorii companiei vor convoca adunarea generală extraordinară a acţionarilor pentru a decide cu privire la majorarea capitalului social şi la emisiunea de acţiuni, în scopul conversiei în acţiuni a creanţelor fisc